Nişte preşedinţi care m-au uimit

Şi în Germania există preşedinţi. Nu numai una singura cancelăreasa Angela Merkel, care menţine pe umerii săi  de femeie muncitoare toată Europa, în stare de pierzanie şi convulsii creditoare.

Şi preşedintele parcă ar fi „mai mare” decît cancelarul, cel puţin după statut. Însă preşedintele german are şi mai puţine împuterniciri decît regina Marii Britanii! La nemţi preşedinţii nici nu conduc, nici nu guvernează (pentru că sînt republică). La ce ar folosi ei, apare imediat întrebarea? Aşa, ca să fie, pentru că aşa se cade, aşa e regula. Neamţului pîine nu-i da, dă-i ordine în stat! Iar preşedintele este simbolul ordinii, unităţii naţiunii, onoarei şi demnităţii poporului. Ultimii preşedinţi ai RFG, Horst Kohler şi Christian Wulff, au fost nevoiţi să părăsească postul sub presiunea comunităţii germane, revoltată de comportamentul lor indecent, ce nu concorda cu înalta funcţie de şef de stat.  Iar lumea află de existenţa acestor preşedinţi doar în momentul în care aceştia demisionează cu scandal.
Faptul alegerii preşedintelui, cap de afiş astăzi în Republica Moldova, raportat la sătula şi fericita Germanie, ar însemna cam următoarele: mare treabă că autoritatea ultimilor şefi de stat, chiar dacă formali, a fost sub orice nivel?! Oricum, nemţii trăiesc bine, foarte bine, de-am trăi noi în jumătate ca ei. Nemţesc  înseamnă bun, de calitate, nu-i aşa? Cine dintre noi n-ar schimba chiar şi un bun preşedinte la Chişinău pe un BMV în garajul personal? Poate doar cei mai teribili altruişti, însă de aceştia în Moldova rămîn tot mai puţini şi mai puţini. Şi invers, tot mai mulţi sînt dintr-acei care şi l-ar dori în Reşedinţa de Stat măcar pe dracu-n praznic, numai să conducă înspre binele şi bunăstarea poporului. Toate adevărate pînă aici, dar cu o singură remarcă: ASTA O VREA POPORUL, CETĂŢEANUL DE RÎND, SUFICIENT DE INIŢIAT CA SĂ ÎNŢELEAGĂ CE E CU O POLITICĂ DE STAT, NU ŞI ELITA POLITICĂ, CARE ARE SOCOTELILE SALE, UN PIC DIFERITE DE CELE ALE POPORULUI. Probabil, în prospera şi înstărita Germanie succesele marcante vin nu datorită unei puternice conduceri centralizate, ci în pofida ei...
Ar mai fi ceva. Spre deosebire de Republica Federală Germană, în Republica Moldova nu există partide politice reale, de forţă şi credibile, nu există tradiţia responsabilităţii unui  guvern ales de majoritatea parlamentară. Elitele noastre sînt iresponsabile şi nesănătos de lacome, iar poporul – şi asta ar fi esenţialul – nu crede nici cît e negru sub unghie în „democraţia parlamentară”. Or, politica moldovenească publică e încă infantilă. Răstimp de 20 de ani ea aşa şi n-a depăşit perioada pubertară, iar ceea ce se petrece actualmente la Chişinău aminteşte nişte jocuri de copii: asta ţie, asta mie, nu-mi place, m-am supărat, mi-am strîns cordelele şi am plecat – mai pe scurt, o întreagă „ala bala portocala”!
Demisionări de preşedinţi s-au mai produs în această lună. Preşedintele Arhipelagului Maldive, Mohammed Nasheed, a demisionat pe 7 februarie după trei săptămîni de proteste ale opoziţiei.  Bine, ar mai fi un argument – noi nu avem un preşedinte care să demonstreze lumii că şi el poate ca nemţii sau insularii din Oceanul Indian. Îl naştem tare greu. Nici nu ştim cînd îl vom avea.
Sau poate îl vom avea şi nici nu va trebui să demisioneze curînd? Mai ştii de unde sare iepurele. Cum de unde? Din troiene şi nămeţi!

Lilia GRUBÎI