Sărut, femeie, mîna ta?

Treptat, scandalosul raport mondial privind exploatarea sexuală prezentat de Fundaţia franceză Scelles se dă uitării. Scade şi valul de critici provocat de  momentul cu „în Republica Moldova, şapte femei din zece, cu vîrste între 15 şi 25 de ani, s-au prostituat măcar o dată”.

Şi în această ordine de lucruri am fost întrebată de mai mulţi colegi, prieteni, persoane apropiate - de ce tac, de ce nu iau atitudine, chiar nu aş avea ce spune aici?! Ba, da! Desigur, am urmărit, am văzut, am discutat în birou, acasă, la o cafea şi sigur că aş avea ceva de spus! Nu ştiu doar dacă are rostul, dar, oricum...
Recunosc, pînă la tamtamul cu acest raport nu am ştiut şi nu am avut idee de această fundaţie Scelles. O spun cu riscul de a părea cuiva o neinformată, deşi nu cred că mi-a afectat în vreun fel nivelul de cultură şi inteligenţă această „neştire”. DAR! E una să nu ştiu eu despre o fundaţie franceză (care nici franţuzoaică nu sînt) şi să  cunoască atît de puţin despre moldovence o fundaţie franceză, care se pretinde cu reputaţie şi autoritate internaţională, autoconsiderîndu-se destul de informată ca să arunce cu astfel de etichetări, chiar dacă îmbrăcate în ţoale statistice.  Incontestabil şi fără drept de apel, îmi repugnă şi-mi face rău orice contabilizare şi operaţiune matematică acolo unde este vorba de nişte lucruri în interiorul cărora nu se poate intra cu rigla şi calculatorul! Sînt foarte şubrede poziţiile de pe care în general se face o părere sau o atitudine faţă de noţiunea de prostituare. Or, personal înclin să cred că aici, acasă, avem mai multe şi mai veritabile prostituate, tîrfe, curve, acestea camuflîndu-şi amoralitatea cu aiere şi pretenţii de salon, decît în rîndurile nenorocitelor de moldovence, plecate la muncă peste hotare, catalogate cu atîta dispreţ grăbit drept prostituate. Moldovence care, da, pot să cred că o fac, însă doar pentru că n-au altă ieşire, n-au cale înapoi, unde au lăsat sărăcie lucie, datorii enorme, copii fără un viitor şi un soţ – caricatură de bărbat.
Istoria e cel mai bun avocat, care arată în cifre şi fapte că mai în toate vremurile femeia a fost cea cu salvarea. Aşa cum Moldova din perioada „independenţei şi suveranităţii” a fost salvată de foame şi prăpăd de femeia-gastarbaiter! Femeia care nu s-a împăcat, care nu a renunţat, dar care şi-a ascuns mai departe adevăratele principii şi valori şi a luat calea străinătăţii. Cine este în drept să o judece azi sau să o înregimenteze în careva rapoarte  pe femeia – gastarbaiter din Moldova, care spală funduri în Italia sau în altă parte ca să-şi vadă copilul cu carte, casa aranjată şi încălzită, iar nimicul de soţ să aibă cu ce-şi umfla nările, probabil trecînd astfel mai uşor prin despărţire. De ce nu se găseşte nici o fundaţie să-i analizeze pe bărbaţii moldoveni care şi-au lăsat femeile să plece de acasă?  Pentru că există denumire şi pentru astfel de formă de prostituare – cînd bărbatul parazitează şi beneficiază de pe urma veniturilor asigurate de femeie.
Iată de ce voi fi cel mai aprig apărător al moldovencelor încadrate în acele prepuse 70% de prostituate. Pentru că nimeni n-are dreptul să le judece sau să le dea aprecieri. Nemţoaicele nu au fost nevoite, parte din ele, să se prostitueze după cel de-al doilea război mondial pentru o cafea şi un pachet de ţigări, pentru o pîine?! Franţuzoaicele nu sunt şi ele cam rele de… muscă?  „Scopul scuză mijloacele”, a spus de un mare bărbat al omenirii, iar femeile noastre au demonstrat adevărată bărbăţie cînd prin păduri, munţi, ţevi, legate sub pneuri, trădate, flămînde, sfîşiate de gînduri şi nu numai au mers în căutarea unui trai mai bun. Monument trebuie pus femeii-gastarbaiter din Moldova, în centrul capitalei, în faţa Parlamentului, inclus în ghidurile turistice, asemenea lupoaicei cu cei doi celebri prunci. Măcar atît, dacă nu s-a găsit nici un for statal să o protejeze la nivel oficial de batjocură, aşa cum nu a fost apărată niciodată de nimic (respect pentru dna ministru V. Buliga şi cîteva jurnaliste bătăioase, dar, din păcate,  indignarea lor s-a pierdut în „tăcerea mieilor”).

Lilia GRUBÎI