Ziua Îndrăgostiţilor

Nu vreau să par o retrogradă, dar am să insist asupra unor păreri faţă de această pseudo-sărbătoare, atît de sîrguincios şi inconştient promovată de diverse cercuri şi cluburi la sfîrşitul anilor 90 – începutul lui 2000.

Şi sper foarte mult ca acţiuni de tipul „Dăruieşte-i iubitei inima!”, „săruturi de aur” în grădini publice, acţiuni publicitare în Internet pentru răspîndirea ilustratelor cu inimioare şi iepuraşi cu fundiţe să ajungă în tomberonul istoriei.
Şi în acest an, pe 14 februarie, oficiile stării civile au înregistrat căsătorii, au fost omagiate cupluri cu experienţă, s-a împrăştiat producţie poligrafică siropoasă, însă totuşi îmi pare că agitaţia legată de Ziua Sf. Valentin e în scădere. Iar societatea s-a dovedit a fi destul de raţională să nu alunece pe panta unei culturi străine. Pentru că într-adevăr avem sărbătorile noastre... Nu ne-a cerut nimeni să devenim catolici.
Istoria Sf. Valentin, sub forma în care o avem azi, există doar de ceva vreme, destul de artificial raportată la numele adevăratului preot Valentin. La începutul secolului 20, în Europa această sărbătoare era aproape uitată, revenind odată cu finalul celui de-al doilea război mondial şi cu venirea soldaţilor americani şi culturii scrisorilor de armată (în esenţă aceeaşi cultură a jurnalelor de fete, unde texte de felul:
“Te iubesc pentru zîmbetul tau,
Te iubesc pentru ochii tăi schimbători,
Te iubesc pentru că ai grijă de mine,
Te iubesc pentru fiecare clipă petrecuta împreună,
Te iubesc pentru că îmi faci inima să bată mai tare,
Te iubesc pentru că mă faci să plîng,
Te iubesc pentru că mă faci să rîd,
Te iubesc pentru că ne certăm,
Te iubesc pentru că mereu ne împăcăm!” constituie adevărată valoare artistică). În SUA, Ziua tuturor îndrăgostiţilor este practic cea mai comercial avantajoasă şi profitabilă sărbătoare, fiind şi cea mai dezvoltată ţară la capitolul comercializării a orice, ce este legat de relaţii intime.
Nu e neapărat nevoie de poziţionări radicaliste, e bine doar să avem o atitudine fără fanatism faţă de ceea ce nu ne reprezintă. Pentru că „estetica” inimioarelor străpunse de săgeată, poezioare ieftinuţe de iubire şi săruturi publice pînă în apendixul vermicular se asociază în primul rînd cu educaţia de prost gust şi uşoară mîrlănie. La fel ca şi bezelele ( voi numi aşa pentru că nu ştiu mai bleagă noţiune ca „sărutul aerian”!), gest pe care-l văd mai degrabă ilar, haios, lipsit de careva sens şi profunzime.
Dragostea este o creaţie spirituală (inventată în Evul Mediu) ce reprezintă miraculoasa comuniune a sexelor, dar grea, dificilă, pătrunsă de taină. Obţinerea plăcerii sexuale, deseori confundată cu dragostea, urmăreşte alt scop, care în unele cazuri poate fi lesne atinsă printr-o simplă operaţie de schimbare a genului. Apropo, Ziua Sf. Valentin este sărbătoarea preferată a reprezentanţilor minorităţilor sexuale. O spun fără accente discriminatorii. Fiecare cu rostul cărnurilor sale!
Inutilitatea sau chiar dauna acestei sărbători la noi constă în consolidarea unei atitudini de divertisment faţă de sacralitatea dragostei ce caracterizează omul. Atunci cînd taina se transformă în jucărie, ea foarte repede se împrăştie sub garduri, în veceuri, pe etichete... Astăzi eşti de modă veche să fii pudic, integru, să treci prin emoţii sincere, despre care nu eşti în stare să vorbeşti. Toate sînt înlocuite de cochetării ieftine, şmecherie, hlizeală, cantitate şi în ultimă instanţă cost, preţ, cerere şi ofertă. Iar acea săgeată, care chipurile ne străpunge inimile, se întoarce sub formă de bumerang...

Lilia GRUBÎI