Şeful oficiului teritorial Edineţ al Cancelariei de Stat a fost reţinut în flagrant delict de către ofiţerii de la Direcţia generală teritorială Nord a CCCEC, pentru trafic de influenţă şi corupere activă, se arată într-un comunicat al Serviciului relaţii cu publicul al CCCEC.
În primul caz, persoana cu funcţie de răspundere este bănuită că ar fi extorcat şi primit 50000 lei de la un cetăţean în scopul de a determina un judecător să pronunţe o sentinţă în favoarea acestuia. În consecinţă, a fost pornită o cauză penală pe semnalmenele infracţiunii prevăzute de art. 326 al.2 lit.c) Cod Penal al R. Moldova, care se pedepseşte cu privaţiune de libertate de doi pînă la 6 ani sau cu amendă de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale (20000-60000 mii de lei). În urma măsurilor operative de investigaţie efectuate în cadrul cauzei penale menţionate de către ofiţerii DGT Nord a Centrului anticorupţie, s-a stabilit că funcţionarul pretinde de la acelaşi cetăţean mijloace băneşti în sumă de 1000 de euro, pentru a nu îndeplini anumite acţiuni ce ţin de atribuţiile de serviciu ale funcţionarului. În baza faptelor stabilite, CCCEC a mai deschis un dosar penal în baza art.324 alin.(1) Cod Penal al RM, iar funcţionarul a fost reţinut în flagrant delict în biroul său de serviciu în momentul primirii a 1000 de euro de la denunţător. Pentru faptele enunţate, la 3 februarie curent, şeful oficiului teritorial al Cancelariei de Stat a fost reţinut în calitate de bănuit de corupere pasivă şi trafic de influenţă. Pe 6 februarie, procurorii i-au înaintat învinuirea de comiterea infracţiunilor imputate, în privinţa acestuia fiind emis un mandat de arestare pentru 20 de zile.




O colectie de marturii ale omului de casa al lui Mircea Eliade adunate de Ziaristi Online
De ziua lui Mircea Eliade (9 martie 1907) Ziaristi Online publica o colectie de marturii si informatii mai putin cunoscute despre viata si moartea sotilor Eliade, relatate la prima mana de Stelian Plesoiu, un fost student al Universitatii din Chicago care a avut sansa sa petreaca mai multi ani alaturi de geniul roman al secolului XX, cel care s-a autodefinit drept “un subiect si un agent al Istoriei”.
Fostul om de casa al lui Mircea Eliade dezvaluie: “Sotii Eliade au sfirsit in mizerie”
Interviu realizat de Silvia Vrinceanu
Un roman stabilit in Chicago ii duce pe romanii interesati pe urmele lui savantului Mircea Eliade. Dupa ce au emigrat din Romania, dupa scurte escale in occident, sotii Christinel si Mircea Eliade s-au stabilit definitiv in SUA, unde maestrul era un profesor respectat. Desi Mircea Eliade a ramas in profunzime un roman si un anticomunist, dupa moartea sa, p...
Poliţia a reţinut un cetăţean al Indiei, bănuit de orga...
Trei bărbaţi, cu vîrste cuprinse între 31 şi 47 de ani,...
(continuare din numerele trecute)
6. Sirenomalia
În data ... 
Adresa redacţiei: Republica Moldova, 2012, Chişinău, str. Puşkin 22, Casa Presei, et. 3.