Ce-şi face omul politic cu mîna lui se numeşte... lucru manual!

Autor: Mihai CONŢIU

Date fiind tensiunile politice actuale mai teribile decît frigul iernii , putem afirma că între Putere şi Opoziţie există un echilibru primejdios în ceea ce priveşte şansele fiecăreia. Despre onestitatea jucătorilor politici nici nu poate fi vorba – acolo unde există luptă pentru Putere, este greu admisibilă şi corectitudinea, a unora faţă de alţii în cazul rivalilor politici, precum şi a politicienilor faţă de populaţie.

Ambiţiile şi rivalităţile

din sînul Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) nu sînt dăunătoare doar pentru viitorul acestei structuri de guvernare, soarta unui partid sau două ori pentru liderii acestora, ci şi pentru popor, iar această ultimă primejdie este cu mult mai mare decît pare la prima vedere.

Să ne explicăm! Mitingurile maraton susţinute, în paralel, de către comunişti şi Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei sînt o consecinţă logică a slăbiciunilor, bîlbîielilor şi lipsei de coeziune a AIE. PCRM, fireşte, profită de toate acestea doar pentru că vrea să revină la guvernare, nu pentru că populaţia o duce mai rău. Moldovenii nu trăiesc acum nici mai bine şi nici mai rău decît o duceau pînă în 2009. Preţurile au crescut mereu şi aşa va fi multă vreme şi de acum înainte.

Chestiunea constă în conjunctura în care o forţă politică poate beneficia de această situaţie. Dacă PCRM ar reveni la guvernare, îşi imaginează cineva că acest partid îşi aduce de la sediul său în visteria statului o miraculoasă casă plină cu bani ca s-o ajute pe mătuşa Vera să trăiască mai bine? Va umple PCRM de tehnologii ţara? Îşi va duce la bun sfîrşit Proiectele Moldoveneşti?  Ne-am descurcat pînă acum şi vom continua să trăim cît de cît rezonabil datorită banilor europeni, ai celor de la FMI, BM şi din alte surse externe. Am serioase motive să nu cred că instituţiile financiare internaţionale ar admite ca banii viraţi pînă acum R. Moldova să fie gestionaţi de către comunişti. Am serioase motive să cred că aceleaşi instituţii nu vor mai fi dispuse să reia finanţarea acestei ţări cu PCRM la guvernare.

Tocmai din această perspectivă, ambiţiile şi rivalităţile din sînul AIE sînt catastrofale pentru ţară, iar Occidentul are suficiente motive să fie îngrijorat pînă la indiferenţă la un moment dat faţă de R. Moldova. PCRM a fost şi este o forţă politică majoritară, considerabilă, dar este inadmisibil pentru partenerii externi ai acestei ţări ca acest partid să mai deţină puterea absolută. Nici populaţia nu ar mai fi la fel de răbdătoare aşa cum a fost în cei 8 ani de guvernare comunistă. Daţi-le comuniştilor un an de guvernare şi veţi vedea răbdarea moldovenilor, a celor care acum îi însoţesc la mitinguri de proteste!
Necazurile oamenilor sînt doar pretexte pentru revanşă, dorinţă de revenire la Putere, căci posibilităţi de mai mult nu există!

Un alt „arc guvernamental”

Ineficienţa AIE şi mobilizarea comuniştilor, forţa lor politică actuală şi din viitorul apropiat, dacă se va ajunge totuşi la alegeri anticipate, va fi de natură să transforme PCRM în partener de guvernare, însă fără puteri absolute. Credem că aceasta este singura concesie admisibilă, acceptată de către majoritatea actorilor politici şi financiari internaţionali. Dincolo de toate, comuniştii, ca entitate partinică, nici nu au suficiente forţe tehnocrate de redresare şi administrare a ţării. Rezerva lor de cadre docile nu este suficient de reprezentativă. PCRM este doar o maşinărie infernală de făcut gălăgie propagandistică infernală!  Cei 8 ani de guvernare au demonstrat că au nevoie de un partener de echilibru pentru a înlătura orice tendinţe autoritariste.

Ghimpu şi Lupu pot aduce PCRM la guvernare

Dorinţa lui Marian Lupu de a se vedea şef al statului şi cea a lui Mihai Ghimpu de a deveni preşedintele Parlamentului au provocat actuala criză politică. Ei sînt cei care îi pot aduce pe comunişti la guvernare. Protestele comuniştilor, în fond, sînt motivate de nealegerea preşedintelui ţării, tergiversarea acestui proces, chestiunea alegerilor anticipate în termeni constituţionali, legali, încălcarea Constituţiei după toanele lui Ghimpu cu privire la modificarea acesteia în scopul alegerii preşedintelui, referendumuri şi... multe altele.

Dacă nu existau toate aceste pretenţii şi ambiţii ale celor doi, preşedintele ar fi fost ales de mult şi astăzi nu ne-am mai fi confruntat cu această criză.

Alegeţi preşedintele şi dezamorsaţi tensiunile!

Este clar că Lupu nu mai poate fi sub nici o formă candidat la Preşedinţie. Ca preşedinte interimar, el nu a demonstrat nimic, nu s-a afirmat prin nici o acţiune care l-ar face demn de această funcţie. S-a văzut limpede, aşa cum am mai spus-o, că nu este nimic altceva decît un om de paie, o marionetă dirijabilă în mîinile abile ale lui Vladimir Plahotniuc.

Problema stă în Ghimpu. Deşi a declarat că nu ţine cu dinţii de funcţie, amintind totuşi că nu i-a revenit nici una în conformitate cu Acordul AIE, tot se vrea preşedinte al Parlamentului. Dacă nu minte cu neruşinare atunci cînd spune că îi pasă de popor, ar fi firesc să nu-i neglijeze rolul lui Igor Dodon şi să cadă la un acord în privinţa unei candidaturi la Preşedinţiei. Fără nici o condiţie şi fără nici o modificare legislativă! Asta cer şi oficialii europeni – alegerea preşedintelui conform actualei Constituţii şi fără referendum!

Vreţi preşedinte apolitic? Atunci propuneţi candidaturile lui Nicolae Chirtoacă sau Igor Boţan, numai nu pe hîrşitul politic şi ineficientul Oazu Nantoi! Vreţi unul semi-politic? Alegeţi-o pe Zinaida Grecianîi! Viitorul preşedinte, orice am spune, nu ar trebui să conteze cine va mai fi, excepţie făcînd Lupu, iar asta din simplul motiv că jocurile politice ale partidelor vor avea prioritate în ochii electoratului.

În caz contrar, alegerile anticipate, fireşti şi necesare în condiţiile date, îi vor mînca pe mulţi. Liberalii lui Ghimpu vor ieşi cel mai jumuliţi din trebuşoara asta, adică nu vor intra în Parlament. Nici PDM nu stă prea bine, iar pentru a atinge cu anemie pragul electoral, Vlad Plahotniuc va trebui să dubleze forţa de pompare financiară. Aşi situaţia lui Dodon este delicată, iar asta din cauză că nu s-a impus suficient la nivel naţional şi nu a fost urmat şi de alte forţe reprezentative din PCRM. Cei mai avantajaţi vor fi comuniştii. Ei vor fi urmaţi de PLDM deoarece este singurul partid din AIE care este receptat pozitiv în rîndul electoratului.

Chiar nimeni nu vede ce se întîmplă?

Nu ştim ce păzesc strategii din partidele AIE şi nici liderii acestora, dar creează impresia că nu se sinchisesc, nu tratează cu seriozitatea acutizarea crizei şi urmările previzibile ale acesteia. Nefiind o forţă politică unitară, sînt incapabili să gestioneze criza, iar aici revenim la aceleaşi ambiţii şi rivalităţi stupide.

Pulsul străzii ar trebui să le trezească o îngrijorare maximă, de stare de alarmă de gradul zero. Creşterea popularităţii lui Vladimir Voronin şi a comuniştilor, aşa cum sugeram mai sus, se întoarce împotriva tuturor, iar deocamdată „responsabilii de ţară” sînt cei din AIE. Renunţarea la referendumul planificat în pripă doar spre satisfacţia meschină a lui Ghimpu nu este nici pe departe un semn de slăbiciune sau un punct cîştigat de comunişti, ci o dovadă de responsabilitate supremă. Anularea acestei intenţii nu s-ar transforma nicidecum într-un argument electoral ascendent pentru comunişti atîta timp cît ar fi declanşată procedura de alegere a şefului statului.

O structură responsabilă ca AIE, aşa cum se pretinde a fi, nu poate să se vulgarizeze în pretenţiile, speculaţiile primitive şi temerile lui Ghimpu că preşedintele nu va fi ales şi că PCRM ar veni la guvernare în cazul alegerilor anticipate. Dacă este voinţă politică, preşedintele poate fi ales. Da, Dodon are doar trei voturi, dar ele sînt decisive, motiv pentru care trebuie negociat cu el de la egal la egal. Pe de altă parte, dacă este să invocăm proporţionalitatea, numărul de parlamentari ai PDM nu justifică desemnarea candidaturii la Preşedinţiei a reprezentantului acestui partid, iar asta din simplul motiv că nu există majoritatea susţinerii populare a democraţilor.

Aşa cum spuneam la început, între Putere şi Opoziţie există un echilibru primejdios în ceea ce priveşte şansele fiecăreia. Puterea, dacă are voinţă politică şi alege preşedintele ţării renunţînd la orgolii şi ambiţii, are toate şansele să diminueze considerabil influenţa şi forţa PCRM într-un an, nu doi sau trei.

Dacă AIE va insista cu referendumul şi va încerca să se păstreze la putere prin modificarea abuzivă a Constituţiei, nu doar că va fi suspectată şi acuzată pe drept de uzurparea puterii în stat, dar va genera proteste sociale cu mult mai ample, iar partidele care o constituie vor fi definitiv condamnate de către alegători. Pericolul este uriaş, iar strategii acestor partide se pare că nu-l înţeleg, că nu realizează că pun deja temeliile unor conflicte care se vor generaliza cumplit, că ambiţiile şi speculaţiile primitive ale lui Ghimpu duc la pieirea celor trei partide. Începe deja să fie prea tîrziu!