De ce nu avem un candidat ideal pentru Preşedinţie

Autor: Mihai CONŢIU

În ţările europene cu democraţii avansate, cele cu regim parlamentar, identificarea unei personalităţi pentru a fi aleasă ca preşedinte de ţară nu este o problemă. Acolo valorile morale ale unor individualităţi chiar înseamnă ceva. Ele există. Sînt cultivate, respectate, lesne identificabile (uşor de găsit) şi au cadru social şi intelectual de formare şi perpetuare. În R. Moldova nici pomeneală de aşa ceva! Aici aproape totul este corupt, falsificat şi şantajabil, începînd cu clasa politică şi terminînd cu „elita intelectuală”. Toţi vor papa şi cam de pomană.

Absolut toţi cei care au gustat din „fructul Puterii” sau cel al unor demnităţi de stat şi-au imaginat şi cred şi acum că sînt un fel de Mesia ai naţiunii, singurii „salvatori ai neamului” şi singurii posesori ai adevărului absolut. De peste 20 de ani, aproape aceiaşi oameni bat la porţile Puterii fără nici un pic de decenţă, fără nici un pic de respect faţă de acest popor şi viitorul lui. O adevărată grădină zoologică – fiecare vrea să deţină supremaţia!

De peste 20 de ani, fiecare strigă la altul ca şi el, în fond, că este nevoie de schimbare, numai că nu se gîndeşte nici unul că şi el, la rîndu-i, trebuie să accepte să fie schimbat. Şi-au bătut joc de tineri pînă într-acolo încît i-a făcut să semene cu ei, iar asta întru „veşnicia lor”. Ca un exemplu, este de pomină cazul acad. Mihai Cimpoi: ani de zile cerea plecarea lui Vladimir Voronin de la Putere în numele schimbării, al progresului, dar cînd i-a venit şi lui rîndul să fie schimbat din fruntea Uniunii Scriitorilor după aproape 20 de ani, a refuzat cu cea mai dezonorantă încăpăţînare. Nici acum nu a renunţat şi se luptă să revină! Valeriu Saharneanu stă la Uniunea Jurnaliştilor de peste 20 de ani. Şi mai vrea.

Un alt exemplu deja penibil este poetul-politician Ion Hadârcă. Aflat fiind în fruntea Comsomolului, a sărit de urgenţă, că aşa „poruncea vîntul schimbării”, direct în „barca luptei de renaştere naţională”. Avînd experienţă de cadru comsomolist, a stat o vreme pripăşit pe la Frontul Popular şi prin primul Parlament, ca deputat şi vicepreşedinte. Ex-preşedintele Petru Lucinschi, orice am zice, le-a acordat sprijinul şi întreaga atenţie intelectualilor faţă de care era ataşat. Astfel, pe lîngă alţii şi altele, şi l-a desemnat pe Hadârcă drept consilier. După 2001, acesta se pare că a redevenit un pic de poet pînă în 2009. La ora actuală, poetul şi intelectualul Hadârcă, în loc să-şi vadă de muze, aşa cum s-ar cuveni la vîrsta lui, se face de rîs prin subordonarea lui politică faţă de cel mai sinistru personaj sub aspectul culturii elementare – Mihai Ghimpu. Vrea să fie veşnic în politică, indiferent de ideologie. Nu contează că este vorba de comunismul sovietic sau liberalismul de paie, răsuflat şi improvizat al lui Ghimpu!

Întrucît toţi proveneau din fostul sistem sovietic – şcoală, mentalitate, activism, trecut controversat şi şantajabil –, dacă ar fi fost cinstiţi cu masele de oameni, dacă ar fi dorit cu adevărat stabilitate şi un viitor democratic şi liber tînărului stat R. Moldova, la începuturile căruia aveau Puterea, atunci ei ar fi trebuit să cheme din străinătate pe toţi moldovenii de excepţie din exil, pe toate minţile luminate din toate domeniile şi să le ceară să administreze această ţară aşa cum au învăţat ei în lumea liberă, democratică şi civilizată. Au fost şi sînt destui astfel de moldoveni în diaspora. Altul ar fi fost prezentul!

Nimeni, dar absolut nimeni dintre aceşti homo sovieticus, deveniţi democraţi peste noapte, începînd cu anul 1990 şi pînă în prezent, nu s-a gîndit că R. Moldova are nevoie de o elită tînără care să preia administrarea acestei ţări. Aici este vorba de şcoală serioasă! Politicienii şi intelectualitatea au încremenit în mulţumirea, unii, sau nemulţumirea, alţii, faţă de bursele acordate anual de România pentru tinerii moldoveni. Nu a fost şi nu este suficient. Nu despre elite pregătite în România este vorba!

A fost nevoie şi încă este necesar un program naţional în acest scop. Pentru aceasta, la nivel naţional, pe cheltuiala statului, anual, ar trebui oferite un oarecare număr de burse pentru şcolarizarea unor tineri moldoveni la cele mai strălucite şi performante universităţi ale lumii. Selectarea acestora nu ar trebui făcută moldoveneşte, de moldoveni, pe criteriul „e băiatul sau fata ministrului Cutare”, „nepoata sau nepotul lui Cutare om de afaceri care şi plăteşte” etc. Nu trebuie să se ţină seamă de condiţiile sociale ale candidaţilor la aceste burse, ci exclusiv de capacităţile lor, iar pentru aceasta ar trebui să fie plătiţi examinatori străini, nu să decidă profesorii moldoveni. După absolvire, aceştia ar fi trebuit angajaţi privilegiaţi de către Guvernul R. Moldova în structurile cele mai importante, în posturi decizionale, în funcţie de domeniul fiecăruia, ca să devină factori profesionali şi democratici de influenţă pentru subordonaţi. Vă daţi seama că aveam de unde alege o candidatură pentru Preşedinţie dacă existau absolvenţi ai unor universităţi ca Harvard, Oxford, Cambridge etc.!

Educaţia şi studiile unui şef de stat au o importanţă covîrşitoare. Regii şi împăraţii, ca un exemplu, îşi trimit urmaşii la Tron să urmeze cursurile celor mai prestigioase universităţi din lume, iar studiile academice militare suplimentare sînt, de regulă, obligatorii la aproape orice Casă Regală. R. Moldova nu duce lipsă de astfel de tineri doar pentru Preşedinţie, ci pentru absolut toate instituţiile fundamentale ale statului. Chiar şi acum, suntem siguri, guvernanţii, dacă ar dori, ar găsi tineri moldoveni străluciţi care au studiat la universităţi de prestigiu din lume. N-ar trebui decît să-i oferteze şi să le creeze condiţii. Dar îşi imaginează cineva că Ghimpu ar admite că un astfel de tînăr este de o mie de ori mai capabil decît el? Dar Lupu? Să fim serioşi!

O R. Moldova guvernată de UE...

În 1866, cînd corupţia din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza adusese cel mai cumplit haos în Principatele Române, cînd unirea Ţării Româneşti şi a Moldovei realizată la 1859 risca să se dezintegreze, politicienii liberali de atunci, I.C. Brătianu şi C.A. Rosseti, au adus un principe german să conducă ţara, pe Carol I. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza ştia de această conspiraţie şi n-a făcut nimic pentru a o împiedica. A considerat că-şi făcuse datoria faţă de ţară, iar el nu mai era o soluţie.

În aceeaşi situaţie se află şi R. Moldova astfel – haosul provocat de corupţi şi pericolul dezintegrării statului nu mai este o glumă sau o simplă supoziţie catastrofală. Politicienii moldoveni au demonstrat că nu şi-au însuşit exerciţiul democraţiilor europene avansate. Societate civilă autentică nu există, intelectualitatea este compromisă, iar populaţia nu a avut de la cine să ia modele de progres civilizator. Cînd politicieni de teapa lui Ghimpu şi Marian Lupu dictează regulile unui presupus joc politic, atunci societatea este bolnavă. Cînd politicieni-oligarhi de teapa lui Vlad Plahotniuc îşi fac propriile legi, înseamnă că societatea este criminală.

În stadiul în care se află, R. Moldova nu poate fi salvată decît prin două căi: a) un dictator luminat, cu o forţă de tipul celeia a lui Voronin, total apolitic, transpartinic, dezinteresat în ceea ce priveşte propria-i persoană, cu deschidere spre binele exclusiv al poporului şi crîncen în lupta cu tot ceea ce înseamnă corupţie. Un dictator de tipul unui Franco modern; b) a doua soluţie şi, bineînţeles, cea ideală, la care ar trebui să recurgă guvernanţii şi Parlamentul, prin vot unanim, se înţelegere, poate fi o solicitare adresată Consiliului Europei şi Uniunii Europene prin care să le delegăm administrarea R. Moldova, adică o delegare temporară a suveranităţii economice şi administrative a ţării.

Dacă nu putem aduce un prinţ străin ca să conducă ţara, asemenea românilor la 1866, atunci CE şi UE sînt singura soluţie de salvare a acestei ţări. Asta nu ar însemna desfiinţarea partidelor politice, a Parlamentului sau Guvernului, ci doar restrîngerea unor responsabilităţi majore ale influenţei lor asupra instituţiilor statului. Preşedinte poate fi oricine, rolul acestuia putînd fi şi cel consfinţit în actuala Constituţie. CE sau UE, prin experţii lor desemnaţi, nu trebuie decît să aibă autoritate absolută în ceea ce priveşte finanţele ţării, gestionarea banilor publici şi a împrumuturilor, supravegherea şi monitorizarea Procuraturii, Justiţiei, MAI, Curţii de Conturi, Banca Naţională şi restul ministerelor. Numai un astfel de arbitraj internaţional mai poate salva R. Moldova, iar eficienţa acestuia benefică ar începe să fie receptată pozitiv în maxim doi ani de zile. Este singura cale deoarece perspectivele oferite de politicieni sînt dintre cele mai sumbre.

Bineînţeles că nimic din toate acestea nu se vor întîmpla! Ce-ar mai face atunci Ghimpu şi Lupu, căci de Plahotniuc... ce să mai zice? Atunci să ne pregătim şi de prăbuşirea totală!