Vitali ANDRIEVSKI

Alegerea Preşedintelui Republicii Moldova s-a dovedit a fi acel „muşuroi politic” fatal, s-ar părea, pe un loc neted, de care s-a împiedicat sistemul democratic din ţara noastră, rămînînd mai bine de doi ani fără şeful statului ales legal.

Prima încercare de a alege, la 18 noiembrie 2011, Preşedintele Republicii Moldova, dar care nu s-a soldat cu un rezultat pozitiv, a arătat că au avut de pierdut ambele aripi ale elitei politice parlamentare – şi PCRM, de opoziţie, şi Alianţa pentru Integrare Europeană, aflată la guvernare.

Primii au pierdut deoarece „din principiu” n-au dorit să treacă peste ambiţiile liderului său Vladimir Voronin şi s-o susţină pe Zinaida Greceanîi, care mai ieri era „devotată, fidelă, loială”, iar astăzi nu mai doreşte să se afle în coloana partidului care mărşăluieşte prosteşte, fără nici un scop, bătînd pasul pe loc.

Cea de-a doua aripă a pierdut deoarece deputaţii care o constituie s-au dovedit a fi nişte politicani şmecheri şi excesiv de „subtili”, care se gîndesc numai la ei şi sunt preocupaţi numai de interesele lor, însă care n-au reuşit sau n-au dorit să identifice o modalitate ce i-ar fi permis „candidatului unic” Marian Lupu să fie ales şef de stat.

Care ar fi posibilele scenarii de dezvoltare a situaţiei politice în Moldova după nealegerea şefului statului la 18 noiembrie 2011? Ar putea oare fi găsit un compromis în chestiunea privind alegerea Preşedintelui ţării între AIE şi PCRM şi care ar fi pronosticul timpului politic în Republica Moldova pentru viitorul apropiat, cel puţin pentru decembrie 2011?

Scenariul nr. 1

Alegerea şefului statului se amînă pentru februarie 2012

Adepţii acestui scenariu îl motivează prin faptul că, în primul rînd, aceasta ţine de necesitatea de a adopta de către Parlament bugetul şi alte importante acte legislative ce determină politica financiară, fiscală şi socială a ţării pentru anul 2012. Există pericolul real că dacă Preşedintele nu va fi ales, în condiţiile pregătirii de alegerile parlamentare anticipate, Guvernul nu va avea bugetul adoptat, ceea ce ar putea agrava şi mai mult situaţia economică şi socială şi aşa destul de complicată.

Posibil că din aceasta vor avea de cîştigat ceva pe plan electoral partidele de opoziţie, acţionînd după principiul „cu cît îi este mai greu poporului, cu atît este mai bine pentru opoziţie”, însă ţara va avea doar de pierdut.

Pornind de la acest pericol real, toate cele patru fracţiuni parlamentare ar trebui să aplece urechea la ceea ce spun experţii, care propun ca mai întîi să se concentreze asupra votării bugetului şi altor legi care determină direcţiile de activitate ale Guvernului în 2012, apoi să voteze Preşedintele ţării. E un scenariu realist. 

Scenariul nr. 2 

Alianţa şi grupul lui Igor Dodon o aleg pe Zinaida Greceanîi 

În opinia mea, Zinaida Greceanîi în postul de Preşedinte este cea mai optimă variantă pentru Moldova. Practic, pentru prima dată în istoria nouă a ţării noastre şi Uniunea Europeană, şi Rusia, şi Ucraina au căzut de acord că ar prefera să lucreze cu Preşedintele Moldovei în persoana Zinaidei Greceanîi, pe care o cunosc şi care s-a manifestat plenar în funcţiile de ministru al Finanţelor şi de prim-ministru. Candidatura Zinaidei Greceanîi i-ar conveni şi premierului Vlad Filat, ceea ce este foarte important, asta deoarece conflictul dintre noul Preşedinte şi şeful Cabinetului de Miniştri ar perpetua războiul politic în Moldova noastră, care are nevoie de stabilitate politică şi socială.

Un argument în plus în favoarea alegerii Zinaidei Greceanîi ar putea fi şi faptul că actualmente Guvernul premierului Vlad Filat negociază cu Rusia nişte preţuri noi la gaze, care ar fi mai mici în 2012. Dacă luăm în calcul calităţile Zinaidei Greceanîi, precum şi relaţiile de parteneriat cu premierul rus Vladimir Putin, de autoritatea căruia în Rusia depind foarte multe, aceasta ar putea contribui mult mai eficient la realizarea unui acord cu Moscova privind oferirea pentru Moldova a unor reduceri serioase la preţul gazelor naturale. Precum se ştie, anume datorită Zinaidei Greceanîi precedentul acord cu Rusia privind preţul la gaz a fost semnat cu un coeficient al creşterii, ceea ce i-a permis Moldovei să amîne pentru un timp trecerea la preţurile europene, mult mai mari. Conform estimărilor economiştilor, în acest timp Republica Moldova a economisit 350-400 milioane de lei.

De altfel, nu sînt deloc întîmplătoare întrevederea şi discuţia cu Zinaida Greceanîi şi Igor Dodon a ministerului de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, în timpul vizitei acestuia la 22 noiembrie a.c. la Chişinău, care a arătat poziţia Rusiei în chestiunea ce ţine de faptul pe cine ar vrea să vadă Moscova în fotoliul de Preşedinte al Moldovei.

Acest fapt a fost calificat de către experţi şi politicienii cu bun simţ drept o demonstrare făţişă de către Moscova a susţinerii candidaturii Zinaidei Greceanîi la postul de Preşedinte al Republicii Moldova, chiar dacă nu toţi politicienii din cadrul AIE şi opoziţie au dorit să recunoască acest adevăr. Public, împotriva candidaturii Zinaidei Greceanîi la postul de şef al statului s-au pronunţat două partide parlamentare – PCRM de opoziţie şi Partidul Liberal din cadrul AIE.

În ceea ce priveşte poziţia liderului liberalilor moldoveni, totul este clar: Mihai Ghimpu arde de nerăbdare să se vadă din nou în fotoliul de preşedinte al parlamentului, iar aceasta este posibil doar în cazul alegerii spicherului Marian Lupu în funcţia de şef al statului, după cum prevede protocolul la acordul de constituire a AIE-2.

Dacă Vladimir Voronin ar fi preocupat de interesele ţării şi ale poporului, dar nu numai de cele personale, ar susţine candidatura profesionistei Zinaida Greceanîi. Însă, după cum consideră mai mulţi experţi, ambiţiosul lider al PCRM nu i-a iertat părăsirea fracţiunii de partid a comuniştilor, mai precis – din „echipa sa personală”.

De altfel, astăzi poţi auzi şi alte opinii. Unii experţi consideră că Voronin nu poate totuşi ignora faptul că Zinaida Greceanîi este susţinută şi de Uniunea Europeană, şi de Rusia, şi, la urma urmei, va ordona fracţiunii parlamentare a PCRM să voteze pentru candidatura acesteia. Iar oamenii mai informaţi amintesc că ultima plenară a CC al PCRM, care anterior a propus-o pe Z. Greceanîi la funcţia de şef al statului, nu a înaintat în locul acesteia o altă candidatură. Prin urmare, rezultă că Zinaida Greceanîi rămîne în continuare candidatura PCRM, iar Voronin are spaţiu de manevră.

Personal sînt de părerea că toţi acei care mai contează pe „înţelepciunea de om de stat” a liderului PCRM şi capacitatea acestuia de a păşi peste propriile ambiţii şi de a acţiona în interesul partidului, ţării şi poporului se înşeală amarnic. În realitate, Vladimir Voronin nicicînd n-a acţionat şi nu va acţiona nici acum pornind de la imperativul unor împrejurări reale, renunţînd la obişnuinţa sa de a proceda după cum îi dictează orgoliul şi infatuarea, din care cauză poziţia UE şi a Rusiei nu pot influenţa comportamentul şi deciziile liderului PCRM. În plus, dacă e să amintim de relaţiile cu UE, liderul comuniştilor moldoveni este supărat foc pe respectiva structură. Vladimir Voronin este revoltat de „trădarea” lui de către comisarii UE, cărora le-a fost fidel, însă care nu-l mai susţin, calificînd comportamentul acestora ca manifestare a nerecunoştinţei. Precum este cunoscut, după refuzul de a semna, în noiembrie 2003, memorandumul Kozak, Voronin s-a reorientat brusc spre Occident, urmînd cursul „de integrare deplină, fără alternativă, în Uniunea Europeană”. Atunci s-a împrietenit cu rusofobii Viktor Iuşcenko, Traian Băsescu, Mihail Saakaşvili; reanimînd GUAM-ul, a stabilit contacte cu NATO, a trimis militari moldoveni în Irak, pentru a fi susţinut de Occident, iar aceştia i-au întors spatele în cele mai grele clipe, după evenimentele din 7 aprilie 2009, din care cauză, fără a se consulta cu partidul, a pus punct integrării europene, declarînd public că PCRM are „un alt curs” – spre Est, în Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan.

Putem oare crede celor spuse de liderul PCRM Voronin la mînie? Consider că nu, deoarece noua sa „lozincă” are un caracter pur electoral, fiind orientată către acea parte a electoratului moldovean care tinde spre Rusia şi Uniunea Vamală, din care cauză vom auzi de acest „nou curs”, în cel mai bun caz, doar pînă la următoarele alegeri parlamentare. Avem motive serioase să credem că nici pînă la alegeri, nici după alegeri Voronin nu va întreprinde nimic concret în conformitate cu acest „nou curs”. După cum nimic nu s-a făcut anterior de PCRM pentru realizarea „Proiectului Moldovenesc” şi „Congresul cetăţenilor”, iar la ultima plenară a CC al PCRM despre aceste proiecte nici nu s-a pomenit.

O temă aparte ar fi relaţiile lui Voronin cu Rusia. Liderul rus Vladimir Putin, care este unul dintre primii trei lideri politici mondiali, nu seamănă a fi omul care poate fi dus mereu de nas. Ar fi naiv să credem că Putin deja a uitat şi i-a iertat lui Voronin pacostea pe care acesta i-a făcut-o în noiembrie 2003, refuzînd să semneze Memorandumul Kozak, sau reţinerea şi deportarea observatorilor din partea Rusiei la alegerile parlamentare din martie 2005 din Moldova.

Astăzi, după ce „politicianul prorus” Vladimir Voronin a pactizat de fapt cu rusofobul Mihai Ghimpu, refuzînd în mod demonstrativ să susţină candidatura Zinaidei Greceanîi la postul de Preşedinte al Republicii Moldova, deşi aceasta este agreată de Uniunea Europeană şi Rusia, putem pune cruce pe orice posibilitate de a reface relaţiile prieteneşti de altădată ale Moscovei cu liderul PCRM Vladimir Voronin.

Acest lucru este clar practic tuturor experţilor, precum şi majorităţii cetăţenilor activi politic. De altfel, mai bine decît alţii aceasta o înţelege şi Vladimir Voronin, însă ca falit politic mai speră la minuni, pînă n-a ars şi ultima lumînare... Acum el nu mai are nevoie nici de prietenia cu Rusia, nici de cea cu liderul rus Vladimir Putin, deoarece ca politician înrăit nu poate să nu-şi dea seama că această prietenie, personal cu el, e de neînchipuit atît în prezent, cît şi de acum înainte. Însă Voronin are nevoie, în condiţiile de astăzi, de un mit electoral atrăgător şi actual despre, chipurile, „orientarea prorusă” a PCRM condus de el, despre dorinţa acestui partid de a vedea Moldova în Uniunea Vamală, apoi şi în Uniunea Euroasiatică.

Unicul om din conducerea PCRM, capabil de a crea un asemenea mit în scopuri electorale, este Mark Tkaciuc, care nu o singură dată a salvat Partidul Comuniştilor la alegeri cu „vrăjitoriile” sale propagandistice. Însă abilul şi experimentatul „polittehnolog” Tkaciuk, spre deosebire de alţi tovarăşi de partid, este conştient de faptul cu ce se va confrunta Moldova începînd cu a doua zi după alegerile parlamentare anticipate, de care are nevoie şeful său de partid Voronin, acţionînd în alianţă cu liberaul Ghimpu. Dacă în alianţă cu Vlad Filat, Igor Dodon şi Zinaida Greceanîi PCRM ar putea crea o echipă de profesionişti pentru a activa în Guvern, în alianţă cu M. Ghimpu o asemenea echipă nu ai cu cine s-o formezi. Un număr considerabil de buni profesionişti au părăsit partidul lui Voronin, iar demagogii de profesie, de care PCRM nu duce lipsă, nicicînd nu-i vor putea înlocui pe profesionişti. Unde mai pui că pomenindu-se izolat şi de UE, şi de Rusia, PCRM atît de unul singur, cît şi în coaliţie cu PL şi PD nu va putea justifica promisiunile electorale.

Mihai Ghimpu are nevoie de postul de preşedinte al Parlamentului şi dacă reuşeşte, împreună cu Voronin, să-l facă şef de stat pe Marian Lupu, s-ar putea vedea înşurubat în fotoliul de speaker. Pe cînd votînd-o pe Z. Greceanîi, îl lasă în mult rîvnitul fotoliu pe Marian Lupu, alegîndu-se astfel doar cu satisfacţii platonice.

Prin urmare, şansele Zinaidei Greceanîi de a fi aleasă Preşedinte al Moldovei sînt mici, însă nu-i exclus că împotriva poziţiei distructive a liderului PCRM s-ar putea pronunţa un grup de deputaţi din fracţiunea parlamentară a respectivului partid, în speranţa disperată de a evita alegerile anticipate. Chiar şi liderul PL, Mihai Ghimpu, are de ales între decesul său politic, asta dacă urmează exemplul lui Iurie Roşca din 4 aprilie 2005, şi susţinerea candidaturii Z. Greceanîi la funcţia de şef al statului, păstrîndu-şi astfel neterfelită reputaţia de partid anticomunist şi asigurînd pentru cîţiva ani stabilitatea politică în Moldova.

Fără doar şi poate că în cazul realizării cu succes a scenariului alegerii Zinaidei Greceanîi în funcţia de şef al statului Republica Moldova va avea posibilitatea să beneficieze de atitudinea binevoitoare a Occidentului şi Estului şi să se concentreze asupra soluţionării gravelor probleme economice şi sociale.

Scenariul nr. 3

Preşedinte al Moldovei este ales Marian Lupu

Acest scenariu este posibil numai în cazul în care pentru alegerea liderului PDM, Marian Lupu, vor vota şi deputaţii din fracţiunea parlamentară a PCRM. Chiar dacă liderul PCRM, Vladimir Voronin, a respins categoric orice posibilitate de a vota de către deputaţii-comunişti candidatura lui M. Lupu la funcţia de şef al statului, din punct de vedere teoretic această variantă nu poate fi exclusă.

Respectivul scenariu este posibil, mai întîi de toate, deoarece în cazul realizării acestuia se va produce reformarea Alianţei de guvernare, dorită atît de mult de comunistul Voronin, democratul Plahotniuc şi liberalul Ghimpu pentru a-l înlătura de la putere pe liberal-democratul Filat. În urma unei asemenea răsturnări, PCRM obţine postul de premier şi o anumită cotă în Guvern, chiar dacă drept recompensă va fi nevoit să-l voteze pe rusofobul şi anticomunistul Ghimpu ca preşedinte al Parlamentului, explicîndu-le, din raţiuni electorale, alegătorilor că speakerul ar fi doar un „deputat superior”, fără anumite drepturi şi împuterniciri deosebite.

Din acest punct de vedere, este foarte interesantă componenţa „Internaţionalei antiFilat” în proces de constituire, care a adunat sub steagurile sale diferite partide ca orientare politică şi ideologică – PCRM de stînga (Vladimir Voronin), PLM de dreapta (Mihai Ghimpu), PNL – de dreapta (Vitalia Pavlicenco), PDM de centru  (Marian Lupu – Vladimir Plahotniuc).

Unii dintre aceşti politicieni deja au început să-l învinuiască public pe liderul PLDM, premierul Filat, de orientare prorusă (s-a întîlnit şi a discutat cu premierul rus Vladimir Putin, semnînd acordul de comerţ liber cu CSI), desfăşoară o activitate sporită în direcţia transnistreană. Pentru unii politicieni moldoveni de dreapta de orientare unionistă Transnistria le stă ca un os în gît, deoarece în cazul soluţionării diferendului se vor vedea nevoiţi să uite de unirea Moldovei cu România. Anume prin aceasta pot fi explicate atacurile lor asupra premierului Filat – pentru paşii întreprinşi şi soluţiile pragmatice privind îmbunătăţirea relaţiilor dintre Chişinău şi Tiraspol. La prima vedere, pare destul straniu ce caută şi PCRM de stînga în această campanie pestriţă? Explicaţia ar fi următoarea: PCRM are o ideologie foarte flexibilă, esenţa căreia se reduce la următoarele – totul ce este bine pentru liderul său Voronin ar trebui să fie bine şi folositor atît pentru partid, cît şi pentru Moldova. Anume din aceste considerente dacă îmbunătăţirea relaţiilor dintre Moldova şi Rusia, precum şi dintre Moldova şi Transnistria este un lucru bun atît pentru bagajul politic al lui Filat, cît şi pentru interesele Statului Moldovenesc, aceasta este foarte rău pentru ratingul politic al lui Vladimir Voronin şi, prin urmare, trebuie să fie neapărat rău şi pentru Moldova.

Scenariul nr. 4

Preşedinte al Moldovei este ales candidatul „X”

Acest scenariu exotic va deveni real numai în cazul în care Voronin, Ghimpu şi Lupu-Plahotniuc, pe de o parte, sau Filat, Dodon, Lupu-Plahotniuc şi Ghimpu, pe de altă parte, vor găsi o candidatură comună. Însă în ambele cazuri le va fi foarte greu să realizeze aşa ceva. Iar dacă acest scenariu totuşi se va realiza, apar atîtea combinaţii şi ecuaţii diferite, încît este puţin probabil ca situaţia politică să se limpezească şi Moldova să iasă din criză. E tocmai cazul cînd lupta pentru pace poate aduce mai multe nevoi şi distrugeri decît războiul.

Scenariul nr. 5

Vladimir Voronin îi „seduce” şi îi trage pe sfoară pe toţi

Acest scenariu ar fi cel mai interesant şi promiţător, dacă se realizează, personal pentru Voronin. Or, mulţi dintre colegii acestuia îşi dădeau seama că varianta optimă, în condiţiile politice ce s-au creat după alegerile din noiembrie 2010, ar fi alianţa PCRM cu PLDM al lui Filat. La o anumită etapă respectivul scenariu era apreciat ca cel mai de perspectivă, deoarece alegerea lui Vlad Filat ca şef de stat, iar a lui Igor Dodon ca premier ar fi permis de a crea în Moldova un tandem care ar fi avut puterea şi capacitatea de a face ceva.

Conform acestui scenariu, PCRM se alegea suplimentar şi cu funcţia de preşedinte al Parlamentului. Potrivit informaţiei din surse demne de încredere, un adept activ la acea vreme al aproprierii dintre PCRM-ul lui Vladimir Voronin şi PLDM-ul lui Vlad Filat era „grupul lui Mark Tkaciuk” din fracţiunea parlamentară a comuniştilor.

Totuşi, după cum afirmă aceleaşi surse, „Păpuşarului”, căruia acest scenariu nu-i convenea, în cele din urmă i-a reuşit să torpileze tratativele şi încheierea unei alianţe dintre PCRM şi PLDM. Cum şi prin cine a acţionat acesta, cu ce argumente şi fapte a operat pentru a-l convinge p ocrotitorul său Vladimir Voronin să-l abandoneze pe Vlad Filat deocamdată nu se ştie.

Astăzi însă presupusul şi potenţialul aliat al lui Vladimir Voronin, liderul PLDM Vlad Filat a devenit „duşmanul nr. 1” al PCRM, critica şi defăimarea acestuia în presa procomunistă demult depăşind-o ca potenţial pe cea îndreptată împotriva lui Marian Lupu, pe cînd „Păpuşarul” îşi vede în tihnă de intrigile sale, fiind cruţat de săgeţile critice ale comuniştilor.

Indiscutabil, Vladimir Voronin nu poate să nu fie conştient de pericolele, pentru sine şi partidul său, ale unei posibile alianţe cu Mihai Ghimpu şi Marian Lupu–Vladimir Plahotniuc, din care cauză esenţialul pentru Voronin, aici şi acum, ar fi să-i zăpăcească şi să-i învrăjbească şi mai mult pe PLDM cu PLM şi PDM, făcîndu-i să se bată cap în cap în speranţa că Alianţa se va destrăma, după care PUTEREA, asemenea unei prăsade răscoapte, va cădea la picioarele sale.

E adevărat, sînt mai multe îndoieli dacă Voronin ştie astăzi ce va face mîine cu puterea căzută la picioarele sale. Să rupă relaţiile cu Fondul Monetar Internaţional? Ar fi foarte periculos să procedezi astfel în condiţiile crizei. Unde mai pui că după ruperea relaţiilor cu FMI, Uniunea Europeană ar putea pune punct discuţiilor privind liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii Moldovei, refuzînd să ne mai acorde ajutor. E de la sine înţeles că aşa ceva nu va fi pe placul cetăţenilor moldoveni.

Să adere la Uniunea Vamală? Dar cum, dacă într-o clipită n-o poţi face, aderarea fiind un proces tehnic îndelungat care presupune pentru ţara ce se doreşte acolo un mare volum de muncă.

Desigur, dacă Voronin n-ar fi renunţat în 2001 la integrarea în Uniunea Rusiei cu Belarus, acum în Moldova ar fi fost create toate condiţiile necesare pentru aderarea ei la Uniunea Vamală. Acum, însă, cînd se întrezăreşte al doilea val al crizei financiare şi economice, cine va ajuta Moldova? Şi, principalul, dacă Vladimir Voronin îi va duce de nas pe toţi potenţialii aliaţi ai PCRM, dizolvarea parlamentului şi noile alegeri anticipate sînt inevitabile.

Dar cine poate garanta că PCRM va cîştiga alegerile, intrînd în posesia unui număr de mandate care îi va permite să revină la putere? O asemenea garanţie PCRM nu o are, după cum n-o au nici celelalte partide, asta deoarece rezultatele scrutinului sînt influenţate de foarte mulţi factori obiectivi şi subiectivi.

Atunci apare o întrebare firească – dacă PCRM nu va avea majoritatea în noul parlament, cu cine se va alinia? Cu actualele partide parlamentare? Însă dacă Vladimir Voronin va provoca totuşi alegerile anticipate, cine va mai dori să colaboreze cu el? Nu-i exclus că PCRM va crea o coaliţie cu noile partide – Partidul Socialist din R. Moldova, al lui Igor Dodon, Partidul Regiunilor Moldovei al lui Mihail Formuzal, Partidul Socialist Democrat al lui Victor Şelin, asta dacă respectivele formaţiuni politice vor ajunge în Legislativ.

Deocamdată, însă, PCRM este „la cuţite” cu toate aceste partide, războiul politic fiind în toi, din care cauză jocul politic periculos al lui Voronin poate avea un final cu totul trist atît pentru el şi partidul pe care îl reprezintă, cît şi pentru Republica Moldova.

Încheiere

Sondajele opiniei publice arată că preferinţele electoratului moldovenesc sînt în defavoarea Alianţei de la guvernare. În cazul unor alegeri parlamentare anticipate ne putem aştepta, pe de o parte, la prăbuşirea partidelor ce promovează ideea liberală, iar pe de altă parte, nimeni nu ne poate garanta că PCRM de opoziţie va repurta o victorie pe potriva celei din februarie 2001. Partidul Socialiştilor din R. Moldova, Partidul Regiunilor şi Partidul Social Democrat ar putea rupe un număr important de voturi de la PCRM şi PDM. Respectivele partide ar putea avea parte şi de voturile cetăţenilor care încă nu s-au determinat, ceea ce constituie cca 30 la sută din numărul total al alegătorilor.

Iată de ce, pentru a nu agrava şi mai mult situaţia politică din Republica Moldova după actualul scenariu negativ, cu urmări imprevizibile pentru existenţa statului independent şi suveran, toate forţele politice din ţară trebuie să fie gata de a identifica noi soluţii, fără a renunţa la convingeri. Avem nevoie de un compromis politic strategic, raţional şi fundamentat, între principalele forţe politice atît din parlament, cît şi din afara acestuia. Un compromis în numele Moldovei.

(AVA.MD)