Cum şi pentru cine lucrează cu adevărat serviciile secrete naţionale?

Întotdeauna, chestiunile serviciilor secrete au fost subiecte relativ tabu, interzis, iar asta din considerentele prin care se invocă inatacabilul interes naţional, dar, aşa cum vedem şi în cazul istoriei CIA (serviciile secrete americane externe – Agenţia Centrală de Investigaţii), marele public, chiar dacă prea tîrziu, află toate secretele acestor Agenţii secrete de spionaj şi de apărare informativă a ţărilor lor. R. Moldova, deşi este o ţară mică şi săracă, este ţinta informativă a mai multor servicii secrete externe decît îşi poate imagina un neavizat, servicii care activează nestingherit aici.

Ţinta lor, a unora dintre ele, sînt politicienii moldoveni, exponenţii intereselor ruseşti, ucrainene, Tiraspolul etc. Unul dintre punctele elementare ale Abecedarului serviciilor secrete: Este normal ca orice serviciu de spionaj să aibă infiltraţi agenţi secreţi în serviciile secrete ale altor ţări. Campionul absolut al performanţei în acest sens a fost KGB, iar CIA, fie şi prin miile de miliarde cheltuite, ştie de ce! Nu despre aceasta, însă, dorim să vorbim, căci este un subiect ce depăşeşte spaţiul publicistic, ci despre „spionii” noştri moldoveni, cei de toate zilele. Servesc ei sau nu interesele naţionale şi securitatea acestei ţări?

Serviciul de Informaţii şi Securitate al R.M. (SIS)

Pe data de 13 Octombrie, a.c., la recomandarea premierului Vlad Filat, Parlamentul l-a demis pe Gheorghe Mihai din funcţia de director al SIS. E bine sau este rău? Vom vedea! Motivul public este legat de inactivitatea acestui serviciu faţă de atacul de tip raider asupra sistemului bancar al ţării. Neavînd suficiente indicii, nu pot şti dacă Filat nu a avut şi alte motive, poate la fel de grave, de a face o astfel de solicitare. Personal, pot crede că a avut, dar acestea nu pot viza interesul public!

Pe mai departe, consideraţiile pe care le voi face au la bază propria-mi experienţă în domeniu, discuţiile purtate, de-a lungul timpului, cu foşti ofiţeri ex-KGB, care m-au informat şi dezinformat în egală măsură, „relaţiile tensionate şi ofuscate” cu foşti şi actuali ofiţeri ai SIS, probele materiale pe care am avut prilejul să le consult etc., menţionînd, totodată, că nu am mai intrat în solda niciunui serviciu secret după ce am fost şantajat de către cele româneşti.

Premierul Filat, acum, în opinia mea subiectivă, se află în faţa unei probe de foc – numirea următorului director al SIS! De ce? Ei, Doamne! SIS al R.M. s-a aflat şi se găseşte în permanente convulsii. Nici nu are rost să amintesc despre catastrofele produse în acest serviciu de către la fel de catastrofalii Anatol Plugaru sau Valeriu Pasat, căci nu stăm să-i pomenim pe toţi!

Potrivit „informărilor, dezinformărilor şi probelor pe care am pus mîna”, SIS este împărţit în vreo patru „opţiuni” informaţionale, „opţiuni” care se disipează în altele, dar nici despre asta nu este vorba, că ar trebui să iniţiem adevărate anchete!

Nu vom putea vorbi niciodată despre un adevărat SIS al R. Moldova atîta timp cît întreaga lui structură nu este centrată pe ideea patriotică de interes naţional al acestui stat. SIS, de la începuturi şi pînă în prezent, reprezintă oglinda autentică a reprezentativităţii partinice de pe scena politică reprezentativă. Cu alte cuvinte, unii ofiţeri ai acestui serviciu au politicienii lor preferaţi pe care îi susţin, fie că unii sînt pro-români, pro-ruşi sau adepţi convinşi ai statalităţii R. Moldova. Chiar am cunoscut o serie de cazuri. La fel de grav este şi faptul cînd unii ofiţeri protejează o serie de structuri de afaceri.

Pînă la ora actuală şi în continuare, deocamdată, prin Gheorghe Mihai, proaspăt demis din funcţia de director, Valentin Dediu, director adjunct, şi alţii, SIS a înregistrat cele mai răsunătoare contraperformanţe în detrimentul interesului naţional al ţării. Ascund informaţii, le vînd altora de conducerii ţării sau le falsifică. Vina SIS în cazul atacurilor de tip raider asupra sistemului bancar naţional este majoră. O altă capitulare criminală a SIS, în raport cu interesul naţional, este acordul dar României, implicit serviciilor secrete ale acestei ţări, de a avea acces la baza de date a tuturor cetăţenilor R. Moldova. Puţini înţeleg gravitatea acestui lucru şi vina SIS că s-a subordonat slugarnic, aidoma unui SRL oarecare, unui neisprăvit politic ca Mihai Ghimpu.

Nu ştiu cu precizie care este gradul actual de subordonare a SIS în raport cu preşedintele interimar şi premierul, deşi am înţeles dintr-o intervenţie de-a lui Filat că este beneficiarul direct al rapoartelor, iar dacă este aşa, atunci îmi explic multe. Sînt extrem de multe alte evenimente decît atacurile de tip raider care ar fi putut fi evitate dacă SIS şi-ar fi făcut datoria. Cităm doar la întîmplare cazuri cum au fost la „Franzeluţa”, „Gemenii”, scandalul rutelor charter spre Antalya, afacerea în derulare cu Compania „Teleradio-Moldova” şi multe altele. Ei bine, dacă toate acestea ar fi fost raportate din timp prim-ministrului, aşa cum cere procedura, fiţi siguri că ar fi putut fi evitate!

Problemele care se pun sînt următoarele: Cum sînt culese informaţiile, cum sînt prelucrate, în ce formă şi cui sînt furnizate, ce ştie şi ce nu ştie SIS. Să le luăm pe rînd!

Cum sînt culese şi cui sînt furnizate informaţiile? 

Repet că scriu doar ceea ce am constatat personal, nu din auzite sau din bîrfe, aşa cum am observat că procedează SIS. Pînă în urmă cu cîţiva ani, în mod absolut nefiresc pentru un serviciu secret modern, SIS avea dreptul de a reţine şi a interoga suspecţii. La fel de nefirească mi s-a părut şi nostalgia unor ofiţeri ai acestui serviciu după fostele „privilegii”. Problema actuală a multora dintre ei este că mai cred încă în utilitatea unor astfel de metode poliţieneşti.

Cunoscînd bine „nişte realităţi”, nu pot, instinctual, să nu fac o comparaţie între unii ofiţeri ai SIS cu cei din serviciile secrete româneşti. Ofiţerii cu care am lucrat în România, credeţi-mă că spun adevărul, sînt adevăraţi aristocraţi în comportament, culţi, au o capacitate extraordinară de analiză şi sinteză, văd esenţa lucrurilor, exclud orice fel de manifestări „eroice” sau de paradă a unei presupuse puteri şi multe altele. De asemenea, am remarcat la ei un respect profesional considerabil pentru „colegii noştri de la KGB”, fără ca ei să fi lucrat, bineînţeles, cu acest serviciu.

„Colegii noştri de la SIS”, însă, se pare că nu au preluat nimic din aristocraţia elitelor din fostul KGB, cel puţin cînd este vorba de spionaj şi contraspionaj. Mă refer la metode! Astfel, te întrebi cine-i învaţă cartea spionajului şi contraspionajului! Fireşte că nu vorbesc aici despre întreg corpul ofiţeresc profesionist al SIS, ci de cei cu musca pe căciulă. În altă ordine de idei, neisprăvitul politic Ghimpu, probabil la indicaţiile „ofiţerului de legătură” Dan Dungaciu, a avut grijă să determine alungarea din SIS a aproape tuturor cadrelor naţionale, adică a celor credincioşi R. Moldova. Dar se pare că ne-am îndepărtat de la subiect!

După cum am constatat, cel mai mare mănunchi informaţional al SIS destinat conducerii ţării se bazează pe bîrfe şi presupuneri, toate neprobate printr-un dosar cu documentaţie de confirmare. Explicaţia este simplă – conducerea politică a ţării poate fi mai uşor manipulată, iar asta în virtutea autorităţii în sine a SIS; patronul unei puternice companii, de exemplu, nu poate fi păcălit sau şantajat astfel, iar acestuia un oarecare ofiţer SIS chiar că îi pune un dosar informativ complet pe masă. Finalitatea unei acţiuni informative este nuanţată şi credibilizată în funcţie de beneficiarul acesteia.

Astfel, un prim-ministru poate fi dezinformat sau, cum a fost cazul atacurilor raider, nu este informat, pur şi simplu. Un Plahotniuc, de exemplu, nu va fi niciodată dezinformat, ci i se va oferi un pachet informativ complet, căci el este omul cu banii mulţi! Cum altfel se poate explica faptul că nevasta sau alt membru al familiilor unor ofiţeri SIS sînt patroni ai nu mai ştiu cîte afaceri? Aceasta-i marea problemă – conducerea ţării, care trebuie să fie unicul beneficiar al informaţiilor, este dezinformată cu bîrfe ieftine şi cu rapoarte ce seamănă mai bine cu o informaţie primară, nu cu un raport trecut prin filtrul Biroului de Analiză şi Sinteză. Dezinformat cu premeditate a fost şi preşedintele Vladimir Voronin, iar asta din cauză că vechii ofiţeri l-au sabotat cu mare artă pe fostul director Artur Reşetnicov, dezinformat şi chiar neinformat este şi premierul Vlad Filat de către bătrînii KGB-işti Gheorghe Mihai, Dediu şi alţii, bătrîni KGB-işti care-l protejează pe „românul cinstit” Ghimpu. Nu vă vine să rîdeţi?

Chestia mai constă şi în faptul că, deşi la conducerea ţării ajung informaţii culese din bîrfe sau de la o vorbă spusă la beţie de unul sau altul, ofiţerii SIS au informatori de nădejde peste tot, adică, totuşi, sînt foarte bine informaţi în realitate.

SIS, ca pe vremea KGB, au ofiţeri responsabili, foştii curatori, care au informatorii lor, de exemplu, în Casa Presei, în redacţiile ziarelor, „Teleradio-Moldova”, în facultăţi şi licee, Judecătorii, firme comerciale, ministere, uniunile de creaţie, spitale, MAI etc., etc. Vedeţi, aşadar, că au informaţii, numai că sînt comercializate!

Cum sînt prelucrate?

Din cîte am putut constata şi îmi pot permite să fac public, am ajuns la concluzia că SIS ori are un Birou de Analiză şi Sinteză, dar care este total neprofesionist, ori nu are un astfel de Birou şi această sarcină revine şefilor de Birouri, de Direcţii. Situaţia, în ambele cazuri, este dezastruoasă, pentru că un astfel de Birou sau Centru este vital oricărui serviciu de informaţii din lume. Dacă ar exista un astfel de Birou profesionist, atunci acesta nu ar permite sub nici o formă „scurgerea” unor informaţii neverificate, neprobate către conducerea ţării. Sînt şi cazuri excepţionale, cînd unele informaţii neverificate, neconfirmate din mai multe surse informative sigure, dar care sînt de interes naţional major, sînt raportate conducerii de stat şi se iau măsuri de contracarare a unui eveniment sau altul. Problema este că astfel de cazuri excepţionale sînt prelucrate în virtutea profesionalismului şi încrederii avute în agentul secret care a furnizat o astfel de informaţie, iar informaţia respectivă oricum ajunge să-i fie verificată autenticitatea în timp.

Unii ofiţeri SIS, însă, probabil spre a-şi justifica munca şi banii pentru plata informatorilor (mulţi informatori ai SIS sînt mai mult voluntari, nu li se dau bani, ci li se protejează posturile pe care le ocupă, iar banii cuveniţi lor rămîn în buzunarul ofiţerului) strîng „informaţii la kilogram”, care nu au nici o relevanţă pentru securitatea naţională, ci sînt utile, să zicem, sub aspect electoral, în interesul unui politician sau altul care este preferat de şeful direct al ofiţerului respectiv.

Pentru ca un informator să-ţi dea o informaţie credibilă şi probată, acesta, în mod clasic, are două motivaţii – patriotismul autentic sau banii! Cea mai credibilă informaţie este cea furnizată de către informatorul patriot; cel care o face pentru bani este tentat să vîndă un surplus informativ inutil sau chiar dezinformări. Ei bine, un astfel de cumul de informaţii nu poate fi prelucrat decît de un Birou de Analiză şi Sinteză serios, nu de către ofiţerul de caz sau şeful de Birou sau Direcţie, care are „afacerile” lui.

Aşa cum spuneam şi mai devreme, există totuşi pachete informative bine prelucrate, iar acest lucru este probat prin invincibilitatea unor puternici oameni de afaceri. SIS preferă să lucreze pentru invincibilitatea oamenilor de afaceri şi a şefilor de partide, nu pentru invincibilitatea statului.

Ce ştie şi ce nu ştie SIS?

Mai corect ar fi fost să mă întreb în acest inter-titlu „ce ştie că nu trebuie să ştie SIS?” Deşi nu mai are dreptul de reţinere şi interogare, SIS păcătuieşte grav prin faptul că se mai implică în acţiuni operative prin intermediul altor instituţii de forţă. Este vorba de un voluntarism sau chiar o concurenţă neproductivă. Tot la fel, în România, SRI se bagă nepermis de mult în acţiunile SIE. Primul serviciu are treabă cu interiorul, cel de-al doilea cu exteriorul ţării, dar SRI are şi acum oameni în R. Moldova.

Probabil într-un singur caz excepţional aş înţelege prezenţa SIS într-o operaţiune operativă, iar asta dacă ar fi vorba de un serviciu intern de informaţii paralel şi ilegal. Aşadar, SIS ştie de existenţa unor structuri paralele de informaţii sau de forţă? Eu cred că ştie şi, mai mult decît atît, există riscul ca nu doar foşti ofiţeri, ci şi actuali angajaţi să fie legaţi de aceste structuri. Personal, cred că prezenţa lui Marian Lupu în fruntea Consiliului Suprem de Securitate al ţării este o permanentă ameninţare la adresa siguranţei naţionale, dar şi un subiect al trădării naţionale, dată fiind subordonarea sa faţă de Vlad Plahotniuc.

Structuri paralele de informaţii şi de forţă există în această ţară, iar ele sînt plasate în dosul diferitelor firme de pază, instituţii etc. Este suficient să ne amintim cazul „Franzeluţa” spre a nu se crede că spunem vorbe în vînt! Anume aceste structuri paralele opun rezistenţă în faţa dorinţei lui Filat de a reteza capul balaurului corupţiei şi mafiotizării ţării. Aceste structuri, pe lîngă agenţii de intervenţie operativă, îşi au lucrători informativi, plătiţi cu plicul, în Procuratură, Justiţie, MAI, CCCEC, organizaţii de rezervişti, asociaţii sportive, lumea interlopă etc. Lupta lui Filat nu este chiar aşa de simplă cum pare la prima vedere, iar asta şi din cauză că nu este vorba doar de jocurile sau determinismul politic.

SIS ştie foarte bine aceste lucruri, cum la fel de bine sînt cunoscute şi de Ghimpu, Lupu şi „beneficiarul” Plahotniuc. Reţineţi doar situaţia bizară în care Ghimpu, marele „român cinstit”, îi ia apărarea ex-KGB-istului Gheorghe Mihai, spunînd că, minunea minunilor, Filat i-ar fi cerut demisia tocmai la ordinele Moscovei, fără să se gîndească bine că tocmai prin această solicitare Filat ar fi putut supăra Moscova. Dar de ce să ne mirăm dacă acelaşi mare „român cinstit” Ghimpu i-a adus la conducerea SIS pe ex-KGB-iştii Mihai şi Dediu?

Marea dilemă: Ce este de făcut?

Sigur, SIS trebuie depolitizat şi adus sub control parlamentar autentic. Problema care se pune ţine şi de moralitatea şi mai ales patriotismul celor care pot exercita controlul parlamentar. Numirea noului director al SIS chiar este o problemă majoră, iar asta din cauză că acesta trebuie să fie un patriot autentic, un tip ferm, lucid, cu capacităţi de analiză şi sinteză şi vizionar, fără să fie nevoie să fie neapărat militar profesionist. Este nevoie de un om suficient de puternic pentru a nu cădea în plasa intrigilor bătrînilor ofiţeri, un personaj care să nu aibă naivitatea şi buna credinţă pe care sigur a avut-o şi Reşetnicov. SIS este o maşinărie infernală de dat legitimaţii de supravieţuire tuturor tentaculelor mafiote, iar atacurile raider asupra sistemului bancar naţional au demonstrat din plin acest lucru. Cu cît SIS ştie mai mult să tacă în faţa conducerii ţării, cu atît mai mult corupţia va înflori! Doar este serviciu secret care trebuie să tacă, nu? Dacă vrem reforme la sînge, atunci SIS este o prioritate, iar asta din cauză că este instituţia care se poate reforma cel mai greu. SIS, bineînţeles, are profesionişti buni, numai că sînt daţi la o parte sau au fost alungaţi din acest serviciu tocmai pe motiv că sînt sau au fost în slujba intereselor ţării. Aceştia trebuie găsiţi, dar nu numai ei, ci şi tineri care vor să-şi slujească ţara, care pot să înţeleagă că acest serviciu presupune abilităţi speciale, iar faptul că au studiat în străinătate nu constituie un argument favorabil. Domnilor, avem o problemă serioasă! Vom reveni!

Mihai CONŢIU