Dragi compatrioti,
Stimate doamne si stimati domni,
Noi cu Dumneavoastra sintem oameni fericiti. Zeci de popoare ale lumii lupta pentru statalitatea lor, pentru independenta lor, pentru dreptul lor de a dispune de propria soarta, de a fi ceea ce sint. Si rezultatul acestei lupte dramatice, in majoritatea cazurilor, continua sa fie incert, desi, de multe ori, este vorba de independenta unor popoare ce numara milioane de oameni. Aceasta situatie trista te face sa constientizezi cit de binevoitoare s-a dovedit a fi fata de noi istoria. Acum 650 de ani, pe harta Europei medievale, a aparut un nou stat - Moldova, Moldavia. Aceasta tara isi schimba configuratia, frontierele, uneori disparea din cimpul vizual, dar de fiecare data revenea in el.  Si de fiecare data sub acelasi nume!
Desigur, jubileele istorice sint un lucru destul de periculos. Mai cu seama jubileele de o atare amploare, care se masoara cu mai multe secole. Intotdeauna apare tentatia de a adopta limbajul fals al exclusivismului national, al superioritatii nationale, pericolul de a cadea prada extazului pseudopatriotic. Si atunci cind se intimpla aceasta, de regula, se constata ca jubileele sint exagerate, ca datele rotunde, "centenare" si "milenare", sint, ca sa zicem asa, "trase de par", iar continuitatea este dubioasa, efectul de pe urma unor asemenea show-uri propagandistice fiind devastator!
Si aceasta se intimpla de aceea ca istoria nu poate fi subordonata unor scopuri de moment, de aceea ca pentru istorie nu pot fi inventate misiuni cu caracter conjunctural. Este important sa nu uitam ca adevarata istorie a oricarui popor este adevarata lui mostenire. Prezentarea veridica a acestei mosteniri este intotdeauna mult mai eficienta, mult mai instructiva si mult mai constructiva decit orice metode propagandistice. Istoria Moldovei constituie un exemplu in acest sens! Acea istorie a Moldovei de care, cu atita dezgust, incearca sa se dezica unii dintre contemporanii nostri. Avem de-a face cu o miopie uluitoare. Cicero spunea: "Sa nu cunosti istoria, inseamna sa ramii pentru totdeauna copil". Aceasta idee ar putea fi completata. Sa nu doresti sa cunosti istoria propriei tari inseamna sa-ti condamni mereu Patria la infantilism politic, sa-ti condamni poporul la infantilism statal.
... Inceputurile statalitatii fiecarei tari sint intotdeauna legendare si, totodata, istorice. Nici Moldova nu constituie o exceptie in acest sens. Legenda relatata in repetate rinduri de catre cronicari despre intemeierea Tarii Moldovei de catre voievodul Dragos este bine cunoscuta. Urmarirea unui bour, vinatoarea incheiata cu succes, frumusetea unor tinuturi ce nu apartineau nimanui si care au retinut atentia vinatorilor, descalecarea din Maramures, iesirea de sub influenta Regatului Ungar, intemeierea cnezatului. Iata si un scurt extras din notele cronicarului de la curtea regelui Ludovic al Ungariei, contemporan al evenimentelor relatate: "Bogdan-Voievodul a trecut pe ascuns din Maramures in Tara Moldovei, care era supusa coroanei ungare, ... si, desi a trebuit sa dea mai multe lupte cu ostile regelui, el a invins, si tara s-a transformat in regat". Ii lasam pe istorici sa polemizeze cine a fost cu adevarat intemeietorul Moldovei - legendarul Dragos sau Bogdan-Voievodul. Bogdan I a devenit, intr-adevar, intemeietorul dinastiei primilor domnitori moldoveni, iar frumoasa legenda privind intemeierea Moldovei de catre Dragos si-a gasit reflectarea in stema tarii noastre, in care figureaza capul de bour. In acest caz, posibil, istoria simbolica si cea documentara se completeaza reciproc in cel mai armonios mod. In orice caz, noi stim ca anume atunci au aparut stema Moldovei si steagul Moldovei, au aparut spre a ramine, pentru mult timp, in atentia contemporanilor.
Si ei aveau de ce se minuna. Aceasta tara mica incepe sa manifeste ambitii ce pareau a fi peste masura de mari. Domnitorul Roman, numai peste trei decenii, largeste granitele Moldovei pina la Marea Neagra si se autointituleaza in gramotele sale "Domnitor al Tarii Moldovei de la munte pina la mare". Se intareste armata, se construiesc biserici, cetati si tirguri. In cronicile timpului incepe a fi mentionat si vestitul drum comercial moldovenesc ce ducea din Europa Occidentala spre Orientul nespus de bogat. Cei treizeci de ani de domnie a ilustrului domnitor Alexandru cel Bun au constituit, intr-un anumit sens, prologul acelei epoci pe care o va inaugura, peste putin timp, Stefan cel Mare. Moldova lui Alexandru cel Bun este deja o tara cu o activitate diplomatica deosebit de intensa. In aceasta perioada, ostenii moldoveni iau parte la vestita batalie de la Grunwald, denumita de istorici drept batalie a popoarelor. De un prestigiu deosebit se bucura biserica, Moldova ajunge sa-si aiba propriul martir - Ioan cel Nou, se scriu primele cronici, in tara, pe linga manastiri, incep sa functioneze scoli de copisti. Deosebit de important este faptul ca deja din acele timpuri se manifesta toleranta unica, inclusiv religioasa, a tinarului stat moldovenesc. In el isi gasesc refugiu si se stabilesc, in cadrul unor mari enclave, atit numerosi reprezentanti ai popoarelor ortodoxe - bulgari, rusi, greci, cit si ai celor catolice - polonezi, unguri, nemti, genovezi. Anume in aceasta perioada, dupa zdrobirea in Cehia a rascoalei marelui reformator Jan Hus, intemeiaza sate in Moldova numerosi adepti ai acestuia. Tot atunci, in Moldova, se organizeaza si o eparhie armeneasca. Tara capata trasaturile unei tari mozaicale, multilingve si, totodata, unitare, trasaturi atit de bine cunoscute noua din istoria zilelor noastre. Ale unei tari cu adevarat europene, europene prin spiritul sau, prin nivelul civilizatiei sale si al deschiderii sale, prin nivelul vietii sale orasenesti si comerciale.
In biografia fiecarui popor exista atit o proprie perioada clasica, cit si secole obscure, dar in aceasta biografie exista si epoci eroice, cind in avanscena istoriei ies adevarati titani, viata si faptele carora contrazic toate reprezentarile privind limitele posibilitatilor umane. Stefan cel Mare nu a fost primul domnitor al Moldovei, dar el a devenit primul ei erou. El n-a avut o moarte tragica pe cimpul de lupta, dar el si-a transformat intreaga viata intr-un martiriu eroic in numele Moldovei si crestinitatii. El a fost un ostean care credea ca imposibilul este posibil si de aceea realiza imposibilul.
Contemporanii lui Stefan cel Mare urmareau plini de uimire biruintele repurtate de el pe cimpul de lupta, planul fiecareia din ele fiind elaborat cu precizie de mare maestru. Monarhii si modestii cronicari, fetele bisericesti, catolice si ortodoxe, nu precupeteau complimentele la adresa lui. El era numit "Alexandru Macedon al zilelor noastre",  "Mare atlet al Europei". Prin intreaga sa viata, el facea dovada acelor calitati care, in epoca lui, pareau a fi niste legende fantastice si niste anacronisme. In tratatele de istorie, Stefan este numit mare comandant de osti. Cunoscatorii mai subtili ai trecutului il considera un diplomat si un politician iscusit. Biserica ortodoxa ii pretuieste  eforturile intru renasterea culturii crestine si intru apararea mostenirii ei spirituale. Dar maretul chip al domnitorului nu se constituie numai din aceste elemente. Geniul lui Stefan, sensul actiunilor si faptelor sale, esenta testamentului lui istoric rezida in altceva. De la poalele Carpatilor Orientali pina la Marea Neagra, sub privirile uimite ale contemporanilor sai, Stefan a inaltat si a consolidat fortareata statalitatii moldovenesti, in care a stiut sa pastreze si sa inmulteasca tot ce era atit de scump si de sfint pentru civilizatia europeana, tot ce, de secole, se transmitea cu veneratie si cu deosebita grija din generatie in generatie, de la popor la popor, de la tara la tara.
Stefan construieste o flota maritima, care asigura comertul Moldovei cu Genova si Venetia. Dupa caderea Bizantului, Moldova lui Stefan cel Mare incearca sa salveze si sa pastreze mostenirea ortodoxa aflata in pericol. El inalta manastiri, apara ortodoxia in teritoriile ocupate de otomani, ofera lacasurilor din Sfintul Munte Athos mosii si manastiri in Moldova. Razboaie permanente, in timpul carora el a fost invins numai in doua batalii, si inflorirea economica continua. Pina la el, aceste lucruri niciodata n-au facut casa buna. Stefan, insa, a demonstrat ca o tara mica este capabila sa supravietuiasca numai atunci cind lupta pentru idei marete, cind apara nu numai propriul drept, dar si drepturile altora, cind valorile universale ale culturii umanitatii sint puse mai presus decit egoismul si intoleranta. Oare nu toate acestea, dupa scurgerea a jumatate de mileniu, este atit de important sa intelegem azi noi, urmasii lui? Oare nu toate acestea fac ca Stefan sa fie iubit sincer si considerat un erou nu numai in Moldova si Romania, dar si in Rusia, in Serbia, in Crimeea si in indepartata Manastire Zografu din Sfintul Munte Athos? Istoria l-a rasplatit pe Stefan prin faptul ca i-a pastrat Tara, a pastrat numele ei, a pastrat limba si poporul ei, precum si prin faptul ca, astazi, pe hartile Europei continua sa figureze Statul Moldovenesc!
Epoca dominatiei otomane a intrerupt pentru mult timp dezvoltarea tarii, dezvoltare ce se anunta atit de dinamica. Neavind posibilitate sa se dezvolte in continuare in mod independent, spiritul moldovenesc se manifesta in alte sfere - in pictura in fresca, in arhitectura  bisericeasca, in cronici, in invatamint. Cronicarii Macarie, Eftimie si Azarie, iar mai tirziu si Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Mitropolitul Dosoftei, cu extraordinara credinta in viitorul liber al Patriei lor, consemnau, pagina cu pagina, istoria noastra zbuciumata. Ca o culme a aceste traditii si, totodata, ca o etapa principial noua in dezvoltarea spiritualitatii noastre, s-a impus fenomenul Dimitrie Cantemir. Unul dintre cei mai luminati monarhi din epoca sa, remarcabil savant, scriitor, filosof, istoric, care cunostea la perfectie zeci de limbi, membru al Academiei de Stiinte din Berlin, el a demonstrat ca urmasii lui Dragos si ai lui Bogdan, urmasii lui Alexandru cel Bun si ai lui Stefan cel Mare sint capabili sa atinga cele mai inalte culmi ale competitivitatii si recunoasterii internationale. Ulterior, acest lucru va fi demonstrat nu o singura data, in special atunci cind pe firmamentul crepuscular al culturii europene din secolul XIX a rasarit Luceafarul lui Mihai Eminescu.
Anii in care Moldova a fost divizata de catre stapinii de atunci ai Europei, mai tirziu, aparitia Romaniei nu au putut determina poporul moldovenesc sa renunte la proiectul statalitatii sale, la atasamentul sau fata de acel program indraznet de dezvoltare, a carui baza a fost pusa de eminentii lui inaintasi. Moldovenii, in repetate rinduri, creeaza cu indaratnicie precedente pentru statalitatea lor - fie sub forma Republicii Democratice Moldovenesti, care a existat timp de citeva luni la hotarul anilor 1917-1918, fie sub forma Republicii Autonome Moldovenesti in componenta Ucrainei. In fine, din 1940, se constituie, in componenta URSS, Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca.
Bineinteles, istoria republicii noastre nu poate fi privita in afara acelor evenimente si procese, inclusiv dintre cele mai dramatice, care au avut loc in Uniunea Sovietica de atunci. Totodata, insa, nu putem sa nu recunoastem si faptul ca anume in acea perioada sovietica, plina de contradictii, isi are inceputul acel avint spiritual si social-economic al poporului nostru, care a determinat in multe si dezvoltarea noastra independenta de astazi. Moldova, dintr-o provincie agrara a statului vecin, in care nu exista nici o institutie de invatamint superior, in care jumatate din populatie era analfabeta, s-a transformat intr-o republica cu o economie cu ritmuri inalte de dezvoltare. In Moldova se deschid mii de scoli, institutii de invatamint tehnico-profesional, vreo zece institutii de invatamint superior, teatre, Academia de Stiinte, in care activeaza circa zece mii de lucratori stiintifici. Numai in anul 1975, in Moldova, au fot editate 597 titluri de carte in limba moldoveneasca intr-un tiraj de opt milioane de exemplare, 17 reviste in limba moldoveneasca intr-un tiraj total de 15 milioane exemplare. Aceasta a fost perioada nasterii artei noastre cinematografice nationale, a artei muzicale, a literaturii artistice. A fost o perioada care ne-a facut cunoscute numele lui Emil Loteanu, Mariei Biesu, Eugeniu Doga, Ion Druta, Grigore Vieru, al colectivelor artistice "Joc" si  "Lautarii", precum si ale multor adevarate stele ale culturii noastre.
Eu nu sint istoric de profesie, dar, in aceasta zi, cind celebram aniversarea a 650-a a statalitatii noastre, sint convins ca noua ne este deosebit de scumpa fiecare fila din istoria noastra. Mai ales cind ea vorbeste despre sensibilitatea noastra, despre capacitatea noastra de a ne pune in evidenta cele mai bune calitati, de a merge in pas cu timpul, de a fi in frunte, de a obtine succese. Imi pare sincer rau ca primul deceniu al revenirii noastre pe calea dezvoltarii independente a fost marcat de incercarea brutala de a merge impotriva propriei istorii, impotriva unui inceput constructiv si optimist atit de vizibil care, fara indoiala, este prezent in mostenirea noastra spirituala si statala. Dar acest mers impotriva propriei istorii, impotriva propriei identitati nu a avut, totusi, o continuare cit de cit serioasa. Caci, in pofida tuturor pretinsilor profeti ai disparitiei Moldovei ca stat chiar la inceputul secolului XXI, aceasta profetie nu s-a materializat si niciodata nu se va materializa.
Procesul de dezvoltare a poporului, ca si cel de dezvoltare a personalitatii, implica una din cele mai grele incercari, unul din cele mai perfide teste - testul la capacitatea noastra de a fi noi insine. De a fi noi insine, de a fi o individualitate, de a fi o personalitate cu istorie, cu biografie, cu limba, cu propriul nume. Noi trebuie sa fim mindri ca apartinem de un popor care a reusit sa treaca acest test, care a reusit sa-si demonstreze capacitatea de a fi continuatorul acelei traditii statale unice, ale carei baze au fost puse acum 650 de ani. Noi am demonstrat din nou ca sintem capabili sa fim noi insine, ca sintem in stare sa reafirmam acest drept al nostru prin activitatile in care astazi este antrenata toata tara. Renasc din ruine locasurile noastre sfinte, a reinviat din cenusa economia noastra, cultura si stiinta noastra. Moldova a revenit pe orbita destinului sau european, pe fagasul optiunii sale statale, pe care a facut-o in indepartatul si legendarul an 1359.
Marele nostru Mitropolit Dosoftei descria astfel stema Tarii Moldovei:  "Capul cel de bour, de fiara vestita, semneaza puterea tarii nesmintita". Cuvintele lui profetice s-au adeverit. A fost nevoie de multa putere, de secole de incercari grele pentru ca firul continuitatii tarii noastre si poporului nostru sa cunoasca, in sfirsit, continuare intr-o Moldova libera, europeana, moderna, independenta. Intr-o tara care este iarasi gata de o lunga calatorie independenta prin istorie. Intr-o tara in care toate schimbarile vor fi doar in bine.
Va felicit pe toti cu ocazia jubileului Patriei noastre!
Va felicit cu prilejul aniversarii a 650-a a statului nostru!
Declar Anul consacrat sarbatoririi a 650 de ani de la intemeierea Statului Moldovenesc deschis!