Moldova Suverană News

Astazi: 18 / 05 / 2012

Vremea:

  • Membri
  • RSS

    CANALE RSS
    Integrati stirile noastre prin RSS...
    Ce inseamna RSS?

    RSS ACTUALITATE RSS ACTUALITATE
    RSS CULTURA RSS CULTURA
    RSS ECONOMIC RSS ECONOMIC
    RSS INTERNATIONAL RSS INTERNATIONAL
    RSS SOCIETATE RSS SOCIETATE
    RSS SPORT RSS SPORT
Sinteti aici: Economic Media După vizita cancelarului german la Beijing

După vizita cancelarului german la Beijing

fmi_martin_jiabao_copy

China intenţionează să majoreze investiţiile în fonduri de salvare ale zonei euro

Conform estimărilor Fondului Monetar Internaţional, creşterea economiei chineze ar încetini la jumătate dacă turbulenţele ce ţin de criza datoriilor suverane din Europa se intensifică.

Într-o serie de declaraţii neobişnuite pentru un oficial chinez, prim-ministrul Wen Jiabao a indicat că este în interesul Chinei să ajute cea mai mare piaţă de export şi cea mai importantă sursă de importuri de tehnologie.

Argumentele premierului chinez sînt următoarele: pe de o parte, cea mai mare piaţă pentru exporturile chineze este Europa, iar pe de altă parte, Europa este cea mai mare sursă de importuri de tehnologie. Din această perspectivă, prin ajutarea la stabilizarea pieţei europene ne ajutăm pe noi şi toată societatea trebuie să înţeleagă aceasta, a afirmat oficialul de la Beijing.

Declaraţiile premierului celei mai mari ţări din lume par să ţintească scepticismul populaţiei referitor la folosirea vastelor resurse financiare ale Chinei pentru a ajuta ţările mai bogate ale lumii, scrie The Wall Street Journal, afirmaţiile venind după ce cancelarul german Angela Merkel a vizitat această ţară.

Oficialii de rang înalt din Cabinetul de Miniştri al Chinei fac eforturi pentru a convinge populaţia de peste un miliard de oameni cu ideea de a utiliza rezervele valutare, în mărime de 3.181 miliarde de dolari – cele mai mari din lume – pentru a salva statele europene cu probleme, percepute ca economii risipitoare.

Mai mulţi economişti şi analişti, care se bucură de popularitate şi influenţă în societatea chineză, critică de mai mult timp Executivul de la Beijing pentru investiţiile pe care acesta le face în datoriile americane, asta deoarece pentru mulţi chinezi respectivele rezerve valutare reprezintă recompensa pentru munca depusă.

Premierul chinez a declarat, în prezenţa cancelarului Germaniei, Angela Merkel, că China intenţionează să majoreze investiţiile în fondurile de salvare ale zonei euro, dar a menţionat că Europa trebuie să-şi rezolve singură problemele cu care se confruntă. China este unul dintre investitorii în obligaţiunile emise de Fondul European de Stabilitate Financiară, dar sumele investite nu sînt cunoscute.

Fondul Monetar Internaţional a redus prognoza de creştere economică din 2012 pentru China de la 9% la 8,2%, din cauza riscului încetinirii exporturilor în condiţiile unui mediu economic incert, anul trecut economia chineză avansînd cu 9,2%. FMI a avertizat că în cazul în care Europa se va confrunta cu o recesiune acută, creşterea Produsului Intern Brut al Chinei ar putea încetini cu 4 la sută, notează Bloomberg. Totuşi, disciplina fiscală oferă Chinei spaţiu amplu de manevră pentru a răspunde unor astfel de şocuri externe, se arată într-un raport al instituţiei financiare.

În 2012, China ar putea deveni, de asemenea, prima piaţă pentru exporturile Uniunii Europene, înaintea Statelor Unite, apreciază Markus Ederer, ambasadorul UE în China, citat de publicaţia financiară Le Monde. Potrivit statisticii chineze, exporturile Chinei către Uniunea Europeană au avansat cu 14,5% în 2011, în timp ce importurile au crescut cu 25,6%, iar acestea arată că Europa continuă să înregistreze un deficit comercial semnificativ în relaţiile cu această ţară, de 111 miliarde anul trecut. Astfel, Beijingul încearcă să reducă dependenţa economiei de exporturi şi să stimuleze consumul intern.

Deşi, actualmente, Uniunea Europeană trece printr-o gravă criză financiară şi de liderism politic, analiza indicatorilor financiari arată că tot soiul de scenarii apocaliptice, inclusiv renunţarea la euro şi dezintegrarea UE, sînt mult prea exagerate. Nu doar UE este împovărată de datorii supraextinse, problema datoriilor fiind mult mai gravă şi cu potenţial exploziv mult mai mare în Statele Unite şi Japonia, însă cu toate acestea ar fi absurd să te aştepţi la renunţarea la dolar sau dezmembrarea celei mai mari puteri economice şi militare din lume.

Sinteză de Vasile MARTIN

Alte știri:

  • Actualitate

  • Politic

  • Economic

  • Societate

  • International

  • SPORT

  • CULTURA

CANALE RSS
Integrati stirile noastre prin RSS...
Ce inseamna RSS?

RSS ACTUALITATE RSS ACTUALITATE
RSS CULTURA RSS CULTURA
RSS ECONOMIC RSS ECONOMIC
RSS INTERNATIONAL RSS INTERNATIONAL
RSS SOCIETATE RSS SOCIETATE
RSS SPORT RSS SPORT

Contacte

Adresa redacţiei: Republica Moldova, 2012, Chişinău, str. Puşkin 22, Casa Presei, et. 3.

Tel/fax: +373 22 23-35-38

Publicitate: +373 22 23-31-96

Email: cotidian@moldova-suverana.md

REDACȚIA

"Moldova Suverană" [wiki]

Redactor-şef: Ion BERLINSKI

FONDATOR: S.C. "CASA EDITORIALĂ MOLDOVA SUVERANĂ" S.R.L.

EDITOR: Cotidian Naţional Independent "MOLDOVA SUVERANĂ - SERIE NOUĂ" S.R.L. Director Ion Berlinski.