Despre legile obiective ale economiei şi ambiţia superputerilor lumii
Este dovedit că ţările în curs de dezvoltare au reprezentat motorul creşterii economice mondiale în ultimii ani, obţinînd rezultate mult mai bune decît ţările industrializate. Acestea au datorii publice mai scăzute, politici fiscale bune, ratinguri în urcare şi beneficiază de interesul pieţelor financiare.
Totuşi, la începutul lui 2012, investitorii încep să se întrebe dacă nu a venit timpul şi statelor în curs de dezvoltare să sufere o corecţie, după peste şapte ani de creşteri spectaculoase, pe fondul scăderii apetitului pentru risc.
Va suferi economia Chinei o oprire bruscă? Vor scădea preţurile mărfurilor în America Latină? Se va întinde criza datoriilor din Uniunea Europeană şi la ţările din regiune, precum Turcia? Din ce în ce mai mulţi analişti nu cred că ritmul extraordinar de rapid al creşterii din Turcia, Brazilia sau Argentina poate fi susţinut pe termen lung, mai ales dacă preţul mărfurilor va înregistra o scădere. China, în schimb, ar putea fi greu lovită de explodarea "bulei imobiliare", lăsînd băncile să se descurce cu multe credite neperformante.
Perspectivele unei stopări a creşterii economice nu sînt văzute doar de analişti. Banca Mondială a scăzut estimarea pentru ţările în curs de dezvoltare. De exemplu, PIB-ul Braziliei, care a stagnat în al treilea trimestru din 2011, ar ajunge la 3,4 la sută, în 2012, mai puţin de jumătate decît rata de 7,5 la sută din 2010. S-au înregistrat scăderi şi în India, precum şi în ţările din sudul Asiei, care înregistraseră creşteri de pînă la 9,1 la sută, în 2010. În 2012, estimarea de creştere economică pentru această regiune se opreşte la numai 5,8 la sută.
Din punct de vedere istoric, crizele în pieţele ţărilor dezvoltate apar la aproximativ 15 ani. Criza internaţională a datoriilor a început în Mexic, în 1982, şi s-a extins atît în restul Americii Latine, cît şi la state din lumea a treia de pe alte continente, notează analiştii de la Project Syndicate. Criza est-asiatică a început 15 ani mai tîrziu, lovind Thailanda şi extinzîndu-se în toata regiunea. Acum, au trecut alţi 15 ani. Deci, este 2012 anul unei noi crize în ţările în curs de dezvoltare?
De asemenea, teoria vorbeşte de cicluri de creştere spectaculoasă ce durează 7 ani, iar termenul a expirat. Între 2004 si 2011, fluxurile masive de capital în ţările din lumea a treia chiar şi în timp ce ţările dezvoltate se aflau în plină recesiune, le-au susţinut creşterea. În prezent, însă, este mare nevoie de aceşti bani chiar pe pieţele de origine, care au mari dificultăţi financiare.
Pe de altă parte, în urma anunţului făcut de Federal Reserve, Banca centrală a SUA, că va menţine rata dobînzii de politică monetară la 0,25 la sută pînă la sfărşitul anului 2014, a condus la o apreciere în masa a monedelor din pieţele lumii a treia faţă de dolar. Lira turcească şi peso-ul mexican au atins niveluri maxime faţă de dolar, chiar dacă şi euro a urcat la nivelul de 1,31 dolari/unitatea, relatează The Wall Street Journal.
Investitorii străini sînt de părere că decizia Băncii centrale americane de a menţine nivelul minim al ratei dobînzii de politică monetară înseamnă că redresarea economiei americane este mult mai fragilă decît se estima. În orice caz, întărirea monedelor din ţările în curs de dezvoltare faţă de dolar le afectează exporturile acestora, unul din principalele motoare de creştere, lucru ce alimentează teoria că, în 2012, ne-am putea confrunta şi cu prăbuşirea lor.
(VL)




O colectie de marturii ale omului de casa al lui Mircea Eliade adunate de Ziaristi Online
De ziua lui Mircea Eliade (9 martie 1907) Ziaristi Online publica o colectie de marturii si informatii mai putin cunoscute despre viata si moartea sotilor Eliade, relatate la prima mana de Stelian Plesoiu, un fost student al Universitatii din Chicago care a avut sansa sa petreaca mai multi ani alaturi de geniul roman al secolului XX, cel care s-a autodefinit drept “un subiect si un agent al Istoriei”.
Fostul om de casa al lui Mircea Eliade dezvaluie: “Sotii Eliade au sfirsit in mizerie”
Interviu realizat de Silvia Vrinceanu
Un roman stabilit in Chicago ii duce pe romanii interesati pe urmele lui savantului Mircea Eliade. Dupa ce au emigrat din Romania, dupa scurte escale in occident, sotii Christinel si Mircea Eliade s-au stabilit definitiv in SUA, unde maestrul era un profesor respectat. Desi Mircea Eliade a ramas in profunzime un roman si un anticomunist, dupa moartea sa, p...
Despre Oportunităţile de promovare a turismului în Republ...
Interviu cu Gheorghe Botnaru, preşedintele Ligii Economişt...
În timp ce partidele care au constituit AIE-2 au pierdut...
Bursele lumii se confruntă cu un deficit de cerere pentru a... 
Adresa redacţiei: Republica Moldova, 2012, Chişinău, str. Puşkin 22, Casa Presei, et. 3.