O nouă dezordine economică internaţională

O nouă ordine economică se configurează sub privirile noastre şi anume ea este acea care include o convergenţă accelerată între puterile vechiului Apus şi jucătorii noi ce reprezintă ţările mari din lumea a treia, crede Mohamed A. El-Erian, manager PIMCO, cel mai mare fond de investiţii în titluri de stat din lume, cu active în valoare de 1,3 trilioane de dolari SUA.

Din păcate, constată acesta, forţele care dirijează acest proces au puţin de a face cu acele lucruri pe care generaţii de economişti le-au calificat drept lacune ale ordinii vechi şi, prin urmare, implicarea acestor forţe pot fi la fel de tulburătoare.

Pe parcursul mai multor decenii, spune expertul, numeroase ţări s-au arătat nemulţumite de repeziciunea cu care se extinde dominaţia Vestului în economia globală. De la guvernarea organizaţiilor multilaterale la crearea sistemelor financiare, infrastructura mondială a fost privită ca una care favorizează interesele Occidentului. Deşi au trăncănit mult despre reforme, precizează Mohamed A. El-Erian, statele occidentale au contracarat în repetate rînduri eforturile serioase care ar putea să se concretizeze printr-o eroziune semnificativă a drepturilor lor. Un argument că o atare rezistenţă a arătat ca o izbîndă aparentă îl constituie schimbarea treptată şi timidă, declară expertul. În consecinţă, multe ţări în curs de dezvoltare şi-au pierdut încrederea în sistemul de „asigurare comună”, precum că sistemul economic-financiar global se află la dispoziţia lor, în special în perioade de timp marcate de nevoi mari.

Această schimbare de sentiment a fost impulsionată de către criza financiară din Asia, Europa de Răsărit şi în America Latină la sfîrşitul anilor 90, începutul anilor 2000, precum şi de faptul că multe state din aceste regiuni au sesizat lacunele şi responsabilităţile prost concepute ale Occidentului. Avînd încrederea lor zdruncinată în instituţiile internaţionale de asistenţă bilaterală şi multilaterală, de felul Fondului Monetar Internaţional (FMI), economiile în curs de dezvoltare, îndeosebi cele din Asia, s-au angajat ele însele să se transforme într-o mare putere financiară.

După ce au reuşit să depăşească cea mai dificilă fază de gestionare a crizei, majoritatea acestor ţări au acumulat rezerve internaţionale de neimaginat, concepîndu-le ca pe un fel de perne de precauţie. Este vorba de stingerea datoriilor externe de miliarde de dolari, acompaniată şi susţinută de surplusurile enorme ale conturilor curente. La fel, acestea au majorat amploarea şi domeniul intermedierii propriilor finanţe pentru a reduce vulnerabilitatea lor în faţa ameninţărilor externe. Aceste mişcări au contrastat puternic cu ceea ce se întîmpla în Vest. Aici, dimpotrivă, s-a produs un efect de levier fără de precedent, au apărut datorii masive şi s-a născut un sentiment infinit aparent faţă de credite. Excesele financiare au devenit mai degrabă o lege decît o excepţie, care au fost facilitate de inovaţiile financiare şi de eroziunea reglementării prudenţiale şi a standardelor de împrumutare.

Brusc, spune Mohamed A.El-Erian, lumea s-a întors cu susul în jos: ţările bogate au fost marcate de deficite enorme şi, astfel, au ajuns din creditori în mari datornici, în timp ce statele sărace s-au ales cu surplusuri şi cu acumulări de stocuri mari de bunuri în exterior, inclusiv creanţe în economiile occidentale.

Puţin au făcut aceste ţări, insistă expertul, ca să înţeleagă că strategiile lor divergente vor ajunge să alimenteze dezechilibre globale şi vor declanşa o criză financiară care a zdruncinat ordinea economică mondială pînă la fundamentul ei. Nu se mai poate reveni la ordinea de altă dată, este de părere expertul. În loc de o recuperare puternică, creşterea lentă a Occidentului „flirtează” periodic cu recesiunea, cu un nivel înalt de şomaj, cu multiple probleme ale datoriilor, îndeosebi în Europa. Dintr-o perspectivă ilară, virtuală a evenimentelor, explică acesta, chiar dacă statele din Apus nu vor avea probleme în ce priveşte ratingurile lor de creditare, oricum, unele ţări în curs de dezvoltare vor avansa pe scara ratingurilor. Acum ne putem imagina delegaţiile Vestului mergînd în ţările în curs de dezvoltare pentru ajutor financiar direct sau prin intermediul FM.

La prima vedere, această convergenţă neobişnuită dintre Occident şi ţările în curs de dezvoltare pare să demonstreze ce aveau în mintea lor avocaţii noii ordini economice mondiale. Dar aparenţele ar putea fi înşelătoare şi în acest caz ei se înşeală în mod semnificativ. Avocaţii au avut în vedere un proces pus la ordine în care convergenţa economică să fi însoţit şi facilitat o creştere economică globală. Ei au prevăzut un proces de colaborare gestionat de politicieni luminaţi. Însă aceştia sînt de multe ori foarte diferiţi şi foarte imprevizibili.

Decît să arate lideri luminaţi, politicienii occidentali au rămas în mod consecvent în urma realităţilor, subestimînd răspunsurile necesare printr-un amestec de negări, pronosticuri greşite şi ciorovăieli. Decît să se deruleze într-o manieră disciplinată, schimbările globale de astăzi încep să fie dirijate de forţe dezorganizatoare dintr-o Europă în profundă criză financiară şi dintr-o Americă care nu poate să revină la ratele înalte de creştere a PIB-ului şi a locurilor de muncă.

Instituţii multilaterale, în particular, FMI, au reacţionat prin pomparea unor sume fabuloase de bani în Europa. Dar, în loc să ajute şi să încurajeze noile investiţii private, această finanţare oficială, pur şi simplu, a deplasat pasivele, adică datoriile, din sectorul privat în cel public. În plus, multe ţări în curs de dezvoltare au realizat că ele au avut parte de condiţii mult mai drastice pentru a avea acces la fondurile FMI decît cele impuse acum ţărilor dezvoltate.

Din fericire, în ciuda faptului că mai mult au rămas în urmă decît au dirijat aceste procese consecvente de schimbări globale ( şi de dezordine crescîndă), nu este prea tîrziu pentru politicieni să recupereze ce au ratat. Dar trebuie s-o facă într-un mod mult mai exigent decît politicienii din Europa şi America. De asemenea, este timpul unor reforme profunde ale sistemelor multilaterale şi ale principalelor lor instituţii. Acest proces necesită solidaritate din partea liderilor din lumea a treia, un adevărat şi egal partener al puterilor occidentale, concluzionează Mohamed A.El-Erian.

Vlad LOGHIN