După scumpirea gazului, la începutul anului 2011, populaţia şi agenţii economici au început să consume mai puţin gaz, consumul de gaze naturale s-a redus în trimestrul întîi al anului curent cu 4,9 la sută faţă de perioada similară a anului precedent, pînă la 482,5 milioane de metri cubi, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE).
Achiziţiile de gaze naturale în Republica Moldova (fără regiunea transnistreană) au scăzut cu 3,3% şi au alcătuit 526,5 milioane de metri cubi. Experţii ANRE precizează că în trimestrul întîi al acestui an consumul populaţiei s-a micşorat cu 8,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar cel al întreprinderilor din sectorul energetic - cu 6%. Pe de altă parte, consumul de gaze al altor agenţi economici decît cei din sectorul energetic a crescut cu 2,3 la sută, iar cel al instituţiilor bugetare - cu 4,6%. Întreprinderile energetice continuă să fie cei mai mari consumatori de gaze din R. Moldova, cu o pondere de 44,7% în trimestrul întîi, după care urmează consumatorii casnici, cu o cotă de 31%, alţi agenţi economici - 17,8% şi instituţiile bugetare, cărora le revin 6,6% din consumul total de gaze.




O colectie de marturii ale omului de casa al lui Mircea Eliade adunate de Ziaristi Online
De ziua lui Mircea Eliade (9 martie 1907) Ziaristi Online publica o colectie de marturii si informatii mai putin cunoscute despre viata si moartea sotilor Eliade, relatate la prima mana de Stelian Plesoiu, un fost student al Universitatii din Chicago care a avut sansa sa petreaca mai multi ani alaturi de geniul roman al secolului XX, cel care s-a autodefinit drept “un subiect si un agent al Istoriei”.
Fostul om de casa al lui Mircea Eliade dezvaluie: “Sotii Eliade au sfirsit in mizerie”
Interviu realizat de Silvia Vrinceanu
Un roman stabilit in Chicago ii duce pe romanii interesati pe urmele lui savantului Mircea Eliade. Dupa ce au emigrat din Romania, dupa scurte escale in occident, sotii Christinel si Mircea Eliade s-au stabilit definitiv in SUA, unde maestrul era un profesor respectat. Desi Mircea Eliade a ramas in profunzime un roman si un anticomunist, dupa moartea sa, p...
Despre Oportunităţile de promovare a turismului în Republ...
Interviu cu Gheorghe Botnaru, preşedintele Ligii Economişt...
În timp ce partidele care au constituit AIE-2 au pierdut...
Bursele lumii se confruntă cu un deficit de cerere pentru a... 
Adresa redacţiei: Republica Moldova, 2012, Chişinău, str. Puşkin 22, Casa Presei, et. 3.