Nu numai cu pîine trăeşte omul

Statisticile de tot felul, investigaţiile ştiinţifice, anchetele sociologice îi rezervează ţărişoarei noastre primele locuri în Europa la sărăcie şi alte nevoi. Iar ziariştii, speculanţii politici; „prietenii” străini etc. mai „înfrumuseţează” aceste ştiri, multiplicîndu-le apoi prin mass-media pentru întreaga lume.

Pe cînd nouă, oamenilor de rînd care ducem în cîrcă toate greutăţile vieţii nu ne rămîne decît să ne resemnăm, acceptînd felul cum sîntem etichetaţi. Deşi cunoaştem din istorie că buneii şi strămoşii noştri au dus-o în anumite perioade cu mult mai greu, îndurînd juguri străine, foamete, închisori şi Siberii.

În general, sărăcia e o noţiune foarte relativă, ca şi fericirea, de altfel. Să ne amintim cum le tratează Evanghelia. Ea contrapune sărăcia ca atare sărăciei spirituale, subliniind că spiritualitatea şi credinţa îl înalţă pe om mai presus de traiul lui cotidian banal. Căci „nu numai cu pîine trăieşte omul,- precum a spus Mîntuitorul, citat de evanghelistul Luca, - ci cu orice cuvînt al lui Dumnezeu”.
E adevărat, nu noi moldovenii, am descoperit America, nu noi am inventat cibernetica, nu noi am construit rachete şi am lansat în cosmos sateliţi artificiali ai Pămîntului. Dar dacă acum vreo două secole un lăutar moldovean anonim a lansat de pe strunele lăutei sale o „Ciocîrlie”, acea melodie fermecată care a captivat milioane de suflete pe toate meridianele şi dacă în zilele noastre muzica gingaş-primăvăratică a lui Eugen Doga, zămislită pe malul Nistrului, a înconjurat globul pămaîntesc cucerind oraşe şi ţări, atunci avem şi noi dreptul să stăm la o masă cu alte popoare europene, oricît de mari ar fi ele. Merităm acest drept şi pentru că ciobanul anonim moldovean din Carpaţi nu se ştie în ce secol a putut reda în doar 72 de versuri poetice destinul dramatic şi caracterul paşnic al poporului nostru, compunînd balada „Mioriţa”, una dintre cea mai emoţionante creaţii folclorice mondiale.
Un loc de cinste la ospăţul popoarelor ni l-a hărăzit de asemenea cîntăreaţa de operă Maria Bieşu, cea mai bună Cio-Cio-San al lumii, cît şi înaintaşa sa, s-ar putea spune char, sora mai mare – Maria Cebotari, regina operei europene din anii antebelici al secolului XX. Părăsind Chişinăul de copilă, această cenuşereasă a Basarabiei, datorită vocii sale unicale, talentului actoricesc şi voinţei impetuoase a cucerit Italia, Germania, Franţa şi America.
La fel de talentat ne reprezintă Moldova şi scriitorul contemporan Ion Druţă, a cărui proză lirică demult a păşit peste hotarle acestui plai, vestind lumii că aici trăiesc oameni care poartă pe umeri povara bunătăţii lor...
Să ne afundăm puţin în apele istoriei şi să scoatem în văzul Europei două perle. Prima - chipul voevodului nostru ierepetabil Ştefan cel Mare care cu sabia şi scutul a ferit-o de năvala otomanilor, învingîndu-i în repetate lupte şi construind patruzeci de biserici. A doua perlă pe care o vom pune alături e Dmitrie Cantemir, eminentul savant şi iluminist al secolelor XVII-XVIII, în mantie de voevod, al carui faimă ştiinţifică fusese apreciată încă în timpul vieţii sale în Rusia, Germania, Turcia, Austria.
În fine, nu ni se pare deloc echitabil faptul că lumea ne categoriseşte drep cel mai sărac popor din Europa, atunci cînd noi avem o asemena istorie şi o atare comoară spirituală. Anume datoriă culturii spirituale (muzică, dans, folclor, tradiţii, religie), dar, bineînţeles, şi datorită unor mari bărbaţi ai neamului noi am supravieţuit ca popor de-a lungul veacurilor năprasnice, deşi nu am fost nici prea numeroşi, ni prea războinici.
Păcat că pe lume nu există un instrument sau o metodă care să măsoare nivelul de spiritualitate al fiecărui popor şi al rolului său în istorie. Dacă aşa ceva ar exista, atunci moldovenii nu s-ar considera cel mai sărac popor din Europa.

Boris MARIAN