Şef al statului sau momeală la vitrină pentru oligarhi?

Mihai CONŢIU

Ţara dîrdîie de frig şi foame, iar televiziunile discută zi şi noapte pînă la incandescenţă problema alegerii şefului statului.

Dar se discută sincer? Să vedem mai pe îndelete. Pe zi ce trece, devine tot mai limpede că ideea unui preşedinte neafiliat politic nu este nici pe departe o soluţie fericită şi utilă acestei ţări din simplul motiv că, pur şi simplu, este irealizabilă. Practic, în R. Moldova nu există un astfel de om. După preşedintele Vladimir Voronin, în fruntea statului este imperios necesar să vină o mînă forte, o personalitate convingătoare. Povestea cu pericolul unei dictaturi este o sperietoare pentru copii sugari. Ea a fost lansată mediatic şi cu multă vehemenţă, printre primii, de către tatăl fostului ministru al Justiţiei, ziaristul Constantin Tănase şi nu întîmplător. Aflîndu-se, cu fiu cu tot, în ghearele generoase ale lui Vladimir Plahotniuc, Tănase a scos din arsenalul său dezinformator această poveste pe fondul creşterii autorităţii şi popularităţii premierului Vlad Filat, dar şi în contextul tribalizării dintre PDM şi PL împotriva PLDM.

Aşadar, ideea desemnării unui candidat presupus independent pentru postul de şef al statului, dacă s-ar şi transpune în realitate, ar atrage după sine cele mai cumplite dispute şi o posibilă criză politică mai mare decît cea actuală. Cînd mă refer la dispute, iau în consideraţie faptul sigur că un astfel de candidat s-ar vedea pus în situaţia tentantă de a examina cele mai atractive oferte din partea unui lider politic sau altul. Aici ar putea fi vorba de un negoţ, pur şi simplu! Justificare de ochii lumii a înregimentării ulterioare de partea unui partid a unui astfel de preşedinte ar fi invocarea „necesităţii susţinerii politice”. De fapt, altă soluţie decît negocierea funcţiei în favoarea celui care dă mai mult nici nu ar avea, iar asta din elementarul motiv că, încăpăţînîndu-se, totuşi, să fie independent ca un suveran, ar fi făcut arşice de către toţi liderii partidelor, adică l-ar transforma într-o momîie şi i-ar diminua din atribuţii pînă cînd n-ar mai putea să dea decît ordine şi medalii. Un Ghimpu la dimensiuni şi mai mici!

O astfel de variantă nu doar că se exclude, ci chiar se auto-exclude din start. Ne-am făcut de rîs cu Ghimpu şi cu Lupu, dar vă daţi seama la ce fel de circ ne-am expune, iar aici e vorba de imaginea ţării noastre în lume? După cum ştiţi, deputaţii noştri „profesionişti”, în funcţie de generozitatea unui portofel oligarhic sau altul, migrează de la un partid la altul, reconfigurîndu-se din mers noi şi noi majorităţi parlamentare. În acest context, căci trăim în R. Moldova, nu?, ne-am pomeni cu un preşedinte care, de la un an la altul, ar trece de la un partid la altul în căutare de „susţinere politică”. Ca la noi la nimenea! Există o realitate de care nu avem voie să nu ţinem cont – R. Moldova nu este Germania sau Italia. Noi nu avem candidaţi independenţi de tipul Maica Tereza. Italienii sau nemţii au!

În această situaţie trebuie să admitem că cea mai morală opţiune pentru fotoliul de preşedinte de ţară este tot un om politic responsabil. Aici nu-i vorba doar de noi, ci şi de opinia publică internaţională, de partenerii externi ai R. Moldova. Aceştia din urmă vor şti, vor putea altfel identifica personalitatea preşedintelui. Să nu uităm că marea familie politică a Uniunii Europene este constituită din alianţe internaţionale între partidele cu programe şi ideologii asemănătoare, iar noi trebuie să ţinem cont de aceasta în primul rînd.

După cum se ştie, Partidul Liberal Democrat din Moldova este parte componentă a familiei partidelor populare europene, care este cea mai numeroasă şi influentă familie politică, din care fac parte 73 de partide din 39 de state. La polul opus, se află PRCM, care a devenit primul partid de stînga din CSI ca membru cu drepturi depline al Stîngii Europene Unite încă din 2007. După cum vedem, aceste două opţiuni politice majoritare nu aparţin doar cetăţenilor acestei ţări, ci şi Uniunii Europe în ansamblu. Acesta, cred, constituie şi motivul pentru care premierul Filat este susţinut masiv de către oficialii europeni, care nu văd cu ochi nefavorabili negocierile dintre liberalii premierului şi comuniştii lui Voronin în vederea depăşirii crizei politice. În această situaţie, fireşte că nu se pune problema nici pe departe a unei alianţe defavorabile între Filat şi Voronin. Aici este vorba de depăşirea crizei politice, dar şi a celei economice, care este o consecinţă firească a celei dintîi, în interesul exclusiv al ţării, interes care trebuie să fie mai presus de orice ambiţii înguste de partid.

Spuneam că în funcţia de preşedinte al statului avem nevoie de o mînă forte, iar evoluţiile politice din ultimii doi ani, precum şi opţiunile electorale majoritare, au scos în relief personalitatea lui Filat ca fiind cel mai indicat pentru această funcţie, fie că ne place, fie că nu unora dintre noi. Dificultatea cu care se confruntă Filat e dată de faptul că partidul său, ca număr de reprezentativitate parlamentară, nu este plasat aşa cum a fost cel al comuniştilor pînă în 2009. În cazul dat, par mai mult decît fireşti o serie de concesii pe care doar PCRM le-ar putea face. Problema este că Filat, pentru a fi eficient, nu poate să-şi adjudece funcţia supremă în stat decît în două condiţii şi tot cu garanţii de la comunişti. În ambele situaţii se impune debarcarea lui Marian Lupu din cele două fotolii, cel de preşedinte al Parlamentului şi cea de preşedinte interimar de ţară, pe care le ocupă doar de ochii lumii, spre propria-i satisfacţie şi interesul lui Plahotniuc.

Prima variantă, prin neprovocarea alegerilor anticipate, ar fi cea prin care Filat ar deţine simultan funcţiile de şef al statului şi de premier printr-o largă susţinere parlamentară, iar aici participarea comuniştilor ar fi determinantă. A doua variantă este alegerea şefului statului de către întreg poporul, iar liberalii lui Filat, comuniştii au suficiente voturi pentru a efectua modificarea constituţională respectivă în Parlament. Acestora, sîntem siguri, li s-ar mai alătura şi alţi deputaţi responsabili de la PL sau PDM. În cazul alegerii preşedintelui în mod direct de către cetăţeni, Filat, asemenea lui Voronin odinioară, nu ar avea nici un contracandidat credibil. Problema este că deja s-a fixat data primei tentative de alegere a preşedintelui, dar, să nu uităm, trăim în R. Moldova, ţara tuturor posibilităţilor, unde se poate întîmpla orice! Indiferent de compromisurile la care s-a recurs, consider că nedemiterea lui Lupu este un eşec, dar şi o gură de oxigen pentru oligarh cu procurorul Zubco pe post de Şanatajist General Naţional! Timpul încă nu este trecut! Odată cu alegerea preşedintelui, europenii îşi doresc şi decriminalizarea clasei noastre politice.