Moldova ar putea deveni un stat fantomă către sfîrşitul secolului

Ne stingem încet-încet, asemenea unui bolnav măcinat de boli, lăsat fără supravegherea medicului. Mai trist este că numărătoarea inversă a pornit din momentul ce ne-am declarat independenţi şi suverani.

În cei peste 20 de ani de la crearea statului Republica Moldova populaţia ţării s-a micşorat cu peste 800 mii de persoane. E ca şi cum ar fi dispărut capitala ţării noastre cu toate satele din împrejurimile ei. Rezultă că în fiecare dintre acei 20 de ani de existenţă a statului nostru am rămas mai puţini cu 40 mii de persoane, ceea ce este egal cu dispariţia unui oraş precum Rezina. Dacă ne rărim tot în acest ritm, apoi statul Republica Moldova nu va avea nici om viu, se va transforma într-un stat fantomă chiar mai devreme de sfîrşitul acestui secol.

Potrivit unui studiu al organizaţiei neguvernamentale IDIS Viitorul, zilele noastre sînt curmate de mai multe boli: situaţia social-economică proastă, şomajul , nivelul scăzut de viaţă al populaţiei ţării, emigrarea masivă a oamenilor la muncă peste hotare. Cel mai grav este faptul, consideră autorii studiului, că pleacă tocmai persoanele care sînt în floarea vîrstei, au cea mai mare capacitate de muncă. Este vorbă de oamenii ce au 19-39 de ani. Majoritatea celor plecaţi la muncă peste hotare apucă drumurile străinătăţii ocolind căile legale. Deşi statistica oficială indică migrarea anuală la muncă peste hotare a 5-9 mii de moldoveni, IDIS Viitorul crede că această cifră este cu mut mai mare. Bunăoară, potrivit ultimelor date ale Biroului Naţional de Statistică, la momentul de faţă ar munci în străinătate cam la 350 mii de cetăţeni ai RM, adică fiecare al zecelea locuitor al ţării noastre, pe cînd această organizaţie neguvernamentală consideră că în prezent peste hotare lucrează ilegal peste 900 mii de moldoveni.

Pe fundalul fugii moldovenilor peste hotare care ia amploare cu fiece an, se împuţinează numărul persoanelor ocupate, adică care au un loc de muncă în ţară. Bunăoară, dacă în 2008 aveau o muncă plătită cam la 1 milion 250 mii de locuitori ai ţării, apoi în doi ani numărul acestora s-a micşorat cu 15,6 mii de persoane. În schimb, armata şomerilor s-a înmulţit în această perioadă de la 51,7 mii pînă la 92 mii de persoane. E drept că în a doua jumătate a anului trecut situaţia pe piaţa muncii a ţării şi-a revenit într-o anumită măsură. Altfel spus, tendinţele s-au inversat: ponderea populaţiei ocupate a crescut cu mai bine de un punct procentual, iar cea a şomerilor a scăzut cu 0,8 la sută. Oricum, nu face să ne culcăm pe o ureche, pentru că IDIS Viitorul ne avertizează că situaţia în ce priveşte „resursele cîmpului muncii trezesc sentimente de îngrijorare”, pentru că „ pe de o parte, ţara nu dispune de resurse naturale şi rezerve economice, iar pe de altă parte, pe termen mediu nu se prevede o schimbare a situaţiei existente”.

Creşterea economică pornită în 2010 a atras după sine şi o oarecare îmbunătăţire în domeniul remunerării muncii, constată autorii studiului. Conform, datelor Biroului Naţional de Statistică, salariul mediu nominal al unui angajat în cîmpul muncii a crescut anul trecut cu 11,6 procente, ridicîndu-se la suma de 3193,9 lei, iar cel real, avînd în vedere creşterea preţurilor, a sporit cu 3,7 procente. Totuşi, precizează IDIS Viitorul, chiar dacă salariile sînt în creştere, valoarea acestora nu este în măsură să asigure un trai decent. În primul rînd, scumpirile se ţin lanţ. Alt motiv de îngrijorare ar fi tărăgănarea termenelor de achitare a salariilor. Potrivit datelor de la 1 august, anul trecut, restanţele la acest capitol la nivel de ţară se ridicaseră la 134 milioane de lei. Într-o singură lună, acestea se majoraseră cu 3 milioane de lei.

Dar cea mai mare bătaie de cap la capitolul remunerarea muncii este plata ilegală a salariilor sau cum se mai spune, „în plic”. După estimările IDIS Viitorul, volumul salariilor achitate pe această cale ilicită s-a ridicat în 2010 la 9,42 miliarde de lei, cam 60-70 procente din suma veniturilor în bugetul de stat pentru anul respectiv. Efectele negative ale acestui fenomen sînt la suprafaţă: bugetul de stat nu a fost executat în domeniul impozitelor pe venit, iar cel al asigurărilor sociale de stat şi fondul de asigurări medicale obligatorii s-au ales cu găuri impresionante. La concret, anul trecut în raport cu bugetul asigurărilor sociale de stat se formase o restanţă de aproape 740 milioane de lei. La fel, plata salariilor „în plic” îi dezavantajează pe angajaţii care acceptă această ilegalitate: nu vor primi indemnizaţii în caz de îmbolnăvire sau accident, iar la bătrîneţe vor avea pensii mai mici.

Autorii studiului remarcă că despre fenomenul „salariilor în plic” ştiu toţi, societatea, conducerea statului, dar, oricum, acesta continuă să înflorească, în ciuda faptului că avem autorităţi publice chemate să lupte cu aceste ilegalităţi. Este vorba de Inspecţia Muncii, Inspectoratul Fiscal, Centrul de Combatere a Crimelor Economice şi Corupţiei. Dar efectul din activitatea lor este practic nul. De ce această metodă reprobabilă de plată a salariilor îi mulţumeşte pe toţi: şi pe lucrători, şi pe patroni? De ce nu se iau măsuri decisive pentru a stopa acest fenomen negativ? Explicaţiile IDIS Viitorul sînt inedite. Pentru prima dată se spune lucrurilor pe nume şi anume că drept patroni ai firmelor sau proprietari ai unei bune părţi din afaceri sînt mai cu seamă persoane care ocupă funcţii înalte în stat şi, în mod absurd, multe dintre acestea sînt abilitate să combată şi să monitorizeze fenomenul achitării salariilor „în plic”, cum s-ar spune lupul a fost pus paznic la stînă. Iar de la lucrători ce să ceri? Aceştia acceptă orice formă de retribuire a muncii, doar un ban să cîştige.

De fapt, nici imperfecţiunile sistemului de protecţie socială, mai ales în ce priveşte calcularea pensiilor, nu prea încurajează plata atribuţiilor în bugetul de asigurări sociale de stat. Prea din cale afară de izbitoare sînt diferenţele dintre pensiile de care se bucură diverse categorii de beneficiari. Să zicem, cea mai mică pensie din ţara noastră, cea de urmaş, este 435 lei, în timp ce acea a unui fost membru al guvernului se ridică la 3935 lei, adică de 9 ori mai mare! Asta în timp ce peste 600 mii de persoane în etate din Moldova primesc pensii care ce nu le asigură nici minimul de existenţă. Este de a dreptul de neînţeles, de ce foştii miniştri s-au ales cu asemenea pensii mari? Pentru care merite? Doar ei ne-au adus pe drumul dispariţiei.

Vlad LOGHIN