Miezul nopţii...

Autor: Mihai CONŢIU

Spun, în titlu, stimate domnule preşedinte Vladimir Voronin, „fost prieten” al domniei voastre din mai multe considerente. În sensul clasic al înţelegerii noţiunii, de bună seamă, nu am fost prieteni, dar, tot în aceeaşi desluşire, eu, Conţiu, v-am fost şi mă încăpăţînez să cred că vă sînt un prieten. Acesta-i şi motivul pentru care vă scriu astfel – numai celor pe care-i consideri prieten le poţi spune adevărul gîndurilor tale tainice şi oneste.

Am satisfacţia că, din toate nuanţele adevărurilor pe care le ştiu, relaţiile dintre mine şi domnia voastră au fost fundamentate pe onestitate, bună credinţă şi lipsite totalmente de subversiuni. Ne-am întîlnit destul de rar, iar între patru ochi... şi mai rar. Am apreciat şi admirat la domnia voastră, printre multe altele, faptul că aţi intuit că sînt un om cinstit şi că nu joc dublu, iar comportamentul meu ulterior a demonstrat că nu v-aţi înşelat.

Deşi sînt mai tînăr, consider că ambii sîntem la vîrsta adevărurilor, că ne aflăm într-o etapă în care virtualităţile trebuie să le excludem din pornirile noastre, oricît de instinctuale ar fi ele din cauza gîndului veşnic rebel, chiar adolescentin. Înainte de a purcede la ce doresc să vă comunic, spre relevanţă, pentru a recunoaşte că nu-mi sînt străine anumite instincte, premoniţii etc., vreau să vă amintesc o mică secvenţă.

Este vorba de noaptea dintre 5 spre 6 Aprilie 2009, cînd aşteptam rezultatele scrutinului electoral din 5 Aprilie al aceluiaşi an. Eram, dacă nu mă înşel, prizonierii orelor 01,30. Eu fumam în curtea sediului PCRM, iar domnia voastră, singur, mi-aţi făcut onoarea de a discuta cu mine o vreme. Venind vorba şi despre şansele pe care unii lideri politici le aveau atunci de a accede în Parlament, amintiţi-vă, eu v-am spus că cel mai mare dezastru pentru ţară este ca Mihai Ghimpu să ajungă în prima linie a politicii moldoveneşti din motivele pe care, de-a lungul timpului, le-am expus deja. Dumneavoastră nu aţi fost de acord, opinînd că Serafim Urechean este un pericol (ţin minte cu exactitate şi termenii formulării dumneavoastră, dar nu-i invoc!). Astăzi, după cum vedeţi, am avut dreptate.

Toate cele pe care vi le spun acum, domnule preşedinte, nu au caracter de reproş pentru tot ceea ce îndur din cauză că v-am fost şi vă rămîn prieten loial. Nu-mi stă în fire, dar nici nu se cade să nu vă spun unele lucruri de nepătruns în „turnul de fildeş” în care sînteţi ţinut în prizonierat. Eu, după cum bine ştiţi, n-am fost şi nu pot fi niciodată comunist, credinţa mea fiind de tip monarhistă. Apreciez enorm faptul că nu v-a deranjat acest lucru! De asemenea, aveţi întreaga mea gratitudine pentru faptul că, într-un ziar relativ controlat de către dumneavoastră, n-aţi fost deranjat de faptul că scriu româneşte, gîndesc româneşte şi chiar am luat apărarea unor inamici declaraţi de-ai domniei voastre – este vorba despre acad. Mihai Cimpoi, în privinţa căruia, ulterior, m-am înşelat.

Trebuie să recunosc că am simţit că ziarul nostru a rezistat datorită faptului că dumneavoastră ne-aţi admis aşa cum sîntem. Noi, în toţi aceşti ani, am fost puşi în cea mai cumplită situaţie, paradoxală fiind puţin spus. Astfel, eram urîţi şi vînaţi chiar de către comunişti, mai ales de către cei din anturajul domniei voastre, în egală măsură cu cei criticaţi de noi, haideţi să le spunem... din opozanţii dumneavoastră! Credeţi-mă, toată ura celor care vă urau, pentru că sînt destui oameni care vă urăsc, s-a îndreptat împotriva noastră. Eu şi Ion Berlinski, pînă astăzi şi, fiţi sigur, în viitor, sîntem agresaţi zilnic, pe stradă, de tot soiul de indivizi tocmai pentru că v-am fost prieteni. Aş fi dezamăgit să aflu că dl Ceşuiev nu v-a spus despre astfel de manifestări deoarece chiar şi dumnealui a asistat la o astfel de agresiune stradală cînd, întîmplător ne deplasam în aceiaşi direcţie, împreună, pe b-dul Ştefan cel Mare.

În numele prieteniei nutrite faţă de dumneavoastră, anume din acest motiv, purtăm şi astăzi în spate teancuri de dosare judiciare. Nu ne-aţi cerut nimic, dar, în virtutea sprijinului publicistic pe care vi l-am oferit în mod firesc, astăzi sîntem în continuare nişte ţinte în bătaia puştii. Multe dintre problemele pe care le avem de vreo 5 ani sînt opera sau îndemnul tacit al camarilei din jurul dumneavoastră. Nu, nu mă exprim hazardat, dar în jurul domniei voastre se află o adevărată camarilă care v-a izolat definitiv de lume. Eu nu doar spun ceea ce simt, dar exprim şi ceea ce foarte mulţi dintre susţinătorii dumneavoastră au văzut de mult timp. Această camarilă a înlăturat din anturajul domniei voastre cei mai dezinteresaţi şi oneşti susţinători, prieteni...

Ştiu foarte bine că sînteţi un om care-şi iubeşte cu devotament ţara, am simţit, ca nimeni altul, emoţiile şi pioşeniile dumneavoastră autentice faţă de străbuni şi credinţa acestora, acesta fiind şi motivul pentru care mă revoltam, ca om şi jurnalist, atunci cînd inamicii dumneavoastră îl atacau pe „ateul leninist Voronin”. Eu înţeleg foarte bine de ce aţi investit atît în Biserică şi aş vrea ca acest lucru să fie la fel de bine înţeles şi de către toţi preoţii. Ei bine, domnule preşedinte, tocmai aceste sentimente v-au fost speculate şi distorsionate de către camarilă. Ea, camarila, este cea care v-a rupt de realităţile concrete ale acestui popor. Pe de altă parte, domnule preşedinte, trebuie să ne punem şi următoarea întrebare: De ce camarila a găsit un teren fertil într-un om atît de puternic ca dumneavoastră? Oamenii mari, se ştie, au şi mari slăbiciuni, dar eu nu pot să fac abstracţie de strategul formidabil care sînteţi!

Înaintea dumneavoastră, domnule preşedinte, au mai fost doi preşedinţi – domnii Mircea Snegur şi Petru Lucinschi. Spre revelaţie, vă propun să-i privim pilduitor! Domniile lor, cu minusurile şi plusurile inevitabile, în planul recepţiei publicului, s-au retras în chibzuială şi sfaturi necesare. Domniile lor şi-au asumat responsabil statutul onorabil de foşti preşedinţi de ţară. Eu nu spun că ar trebui să vă retrageţi din politică nici pe departe, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ne gîndim şi la strategiile înţelepte ale predecesorilor dumneavoastră.

Aveţi deja statut de patriarh, domnule preşedinte, dar pentru asta trebuie ca şi domnia voastră să doriţi să fiţi receptat ca un înţelept al neamului. Deşi este inamicul nostru comun inexplicabil în termeni umani, care nici nu mai trebuie s-o declare, nu pot să nu fiu de acord cu publicistul Constantin Tănase – locul dumneavoastră nu este în stradă, la mitinguri, excelenţă, ci pe un podium al înţelepciunii şi al păcii sociale. Sînt absolut sigur că foarte mulţi dintre liderii politici ai Puterii ar veni cu o largă deschidere în întîmpinarea sfaturilor dumneavoastră, dar n-o pot face din cauza camarilei care v-a încătuşat fără să simţiţi, care v-a făcut să vă obişnuiţi cu ceea ce sînteţi fără să simţiţi cătuşele. Sînteţi, la ora actuală, singurul om din această ţară care poate instaura pacea socială şi înţelepciunea politică. Este un destin care vă aparţine şi asupra căruia trebuie să meditaţi dacă vreţi să vi-l asumaţi.

Aveţi un rol istoric pe care nu sînt sigur că-l percepeţi la adevăratele lui dimensiuni. Cred acest lucru deoarece, sînt sigur, camarila dumneavoastră înţelege acest lucru şi nu-i convine deloc. Acesta-i motivul pentru care vă învăluie în presupuse preamăriri. Dacă v-aţi asuma acest rol istoric, aţi deveni invincibil, iar camarila n-ar mai avea nici o putere, ar deveni inutilă. Chiar să nu observaţi că sînteţi îndreptat criminal pe căile potrivnice acestui neam?

Dincolo de pacea socială şi înţelepciunea politică ce vă este înscrisă în destin să le instauraţi în această ţară, domnule preşedinte, tot domnia voastră este primul şi singurul om din R. Moldova care ar defini, odată pentru totdeauna, modelul democratic suprem de ceea ce înseamnă să fii în Opoziţie. Paradoxul, excelenţă, este dat de faptul că, vorbind de destin, aveţi şansa să fiţi o figură istorică nemuritoare pentru istoria acestei ţări şi conştiinţa urmaşilor noştri, acesta fiind şi motivul pentru care camarila vă deturnează. Ea, camarila, înţelege şi ştie foarte bine acest lucru, dar vă iluzionează cu idei de revoluţii inutile, inoportune şi primejdioase pentru ţară. Chiar nu vi se pare că totul este extrem de simplu, de limpede ca la lumina zilei? Fireşte că mă revolt cînd văd că şi camarila constată acelaşi lucru şi recurge la cele mai dezonorante, pentru dumneavoastră, metode de a vă învălui, de vă face să nu înţelegeţi pînă la capăt rolul dumneavoastră istoric fundamental, decisiv pentru acest popor.

Uneori regret că nu a fost cu putinţă să fiu consilierul dumneavoastră. Destinul unei ţări, iar aici am în vedere potenţa dumneavoastră excepţională, dincolo de orice strategii de tot felul, trebuie decis şi cu dragoste şi înţelepciune autentice faţă popor. Ştiţi bine că eu nu pun la îndoială dragostea dumneavoastră faţă de ţară, ci insist asupra faptului că sînteţi sabotat cu un rafinament absolut ucigător.

...şi, în final, chestiuni relativ personale!

Domnule preşedinte, eu, datorită şi frumoasei nebunii a lui Ion Berlinski, am avut şansa să spun lucrurilor pe nume deoarece şi dumneavoastră aţi admis asta. Preţul? Îl ştiţi deja! Mai mult decît atît, devotamentul faţă de ziar nu mi-a permis nici un concediu de măcar două săptămîni în ultimii şase ani, excepţie făcînd nişte amărîte de vizite semi-oficiale. Fireşte că, de cele mai multe ori, şi din motive pecuniare. Noi, reţineţi, sîntem un SRL amărît ca vai de el. Noi nu am lucrat la stat, nu ca Adela Răileanu, fost director a televiziunii, despre care se spune că în acest răstimp şi-a construit o vilă şi şi-a cumpărat o maşină serioasă. Sîntem „idioţi” de corecţi, adică de rîsul hoţilor, dar cui aparţine ziarul „Moldova Suverană”?

Acest ziar, domnule preşedinte, ne aparţine nouă, adică acestui colectiv de 9 oameni, nu NIT, chiar dacă este înscris ca fiind co-fondator. Am adus în discuţie acest subiect deoarece am recepţionat o serie de rumori la adresa noastră. Noi, după cum vedeţi, ne vedem de aceeaşi politică editorială, aşadar nu am trădat pe nimeni. Alta este că nu vă mai urmărim activitatea de zi cu zi, dar dumneavoastră sau mai degrabă camarila a decis acest lucru. Ne-am simţi insultaţi numai dacă v-aţi gîndi doar să ne etichetaţi a fi trădători. Noi, vedeţi bine, mergem înainte şi ar trebui să fiţi mîndri de noi. Aşa cum am mai declarat şi în alte împrejurări, nu am de gînd să vă atac sau să vă critic pe nedrept. Noi, ca şi dumneavoastră, am rămas aceeaşi ostaşi conştienţi ai statalităţii acestei ţări. Nu am uitat nici o clipă, excelenţă, că atunci cînd mi-aţi oferit cetăţenia R. Moldova, legal şi pe drept,  am jurat „să fiu cetăţean devotat Republicii Moldova, să respect cu sfinţenie Constituţia şi celelalte legi ale ei, să nu întreprind nici o acţiune care i-ar prejudicia interesele şi integritatea teritorială”. Eu îmi respect întotdeauna jurămîntul, iar acest lucru nu poate fi pus la îndoială de absolut nimeni!

Sînt multe de spus, domnule preşedinte, dar, deocamdată, mă opresc aici cu slova mea sinceră şi prietenească faţă de domnia voastră. Rămîn acelaşi om onest ca şi pînă acum în raport cu domnia voastră, urmînd, atunci cînd este cazul, să vă spun adevărul pe care camarila vi-l ascunde cu viclenie!