În raniţă, bastonul de mareşal, în sicriul de zinc – fiul drag...

Acum 12 ani, la 8 februarie 2000, în orăşelul de reşedinţă de raion Taraclia a fost adus corpul neînsufleţit al unicului fiu al lui Gheorghe Cara, Vladislav, locotenent major în armata rusă, răpus în toiul luptelor din Cecenia.

Din nefericire, Vladislav Cara nu este unicul originar din Moldova care şi-a pierdut viaţa în războiul din această republică caucaziană. Tot de acolo au fost aduse, în iarna anilor 1994-1995, corpurile neînsufleţite ale locotenentului Igor Rusu din Criuleni, locotenentului major Eugen Socolov şi al căpitanului Octavian Şapovalov din Chişinău, locotenent-colonelului Oleg Roşioru din Tighina.
Cum au nimerit compatrioţii noştri în Cecenia, dacă Republica Moldova, în conformitate cu Constituţia adoptată în 1994, nu participă la structuri politice şi militare? Să încercăm a ne lămuri în această chestiune.
În timpul investigaţiilor întreprinse referitor la locotenent-colonelul Oleg Roşioru, la Direcţia cadre a Ministerului Apărării am aflat următoarele: moldovean, născut în anul 1956 în or. Tighina, numărul personal pe care l-a primit după absolvirea şcolii militare ca ofiţer este M-460717. În timpul conflictului militar din Transnistria, conform ordinului nr. 0258 din 14 mai 1992, semnat de comandantul-adjunct al forţelor militare unite ale CSI pentru cadre, ofiţerul O. Roşioru a fost transferat în Forţele Armate ale Republicii Moldova. Dar, prin decizia ministerului-adjunct al apărării al Federaţiei Ruse, nr. 0365 din 14 septembrie 1992, ordinul de transfer în Republica Moldova a fost anulat, dosarul personal nr. 415 al locotenent-colonelului Roşioru fiind expediat din Chişinău la 15 februarie 1993 direcţiei cadre a Grupului Nord-Est al armatei ruse, unitatea militară 21946-K.
Un alt compatriot de-al nostru, locotenentul Igor Rusu, unul din cei doi feciori ai lui Gheorghe Rusu din Criuleni, după absolvirea în vara anului 1994 a şcolii militare de aeropurtate din Reazan, a încheiat un contract cu armata rusă, rămînînd pe postul de comandant de pluton în divizia de aeropurtate din or. Pskov, fiind răpus la 15 ianuarie 1995 în timpul luptelor din or. Groznîi.
Apare întrebarea: s-ar fi putut întoarce la baştină şi încadra în Armata Naţională? Fireşte că da, căci după cum am fost informat la Direcţia cadre a Ministerului Apărării, între preşedinţii ţărilor CSI a existat o înţelegere, potrivit căreia tinerii care au fost înscrişi în şcolile militare pînă la destrămarea URSS, îşi puteau continua, după absolvire, serviciul militar acolo unde doreau, inclusiv la baştină.
Iar aceasta înseamnă că dacă locotenentul Igor Rusu din Criuleni şi-a exprimat dorinţa de a se încadra, după absolvirea şcolii militare, în divizia de aeropurtate din Pskov, nu-l puteai aduce în Armata Naţională cu arcanul. După cum nu puteam proceda astfel nici cu ceilalţi compatrioţi, care purtau în raniţă bastonul de mareşal.
Cu toate acestea, după cum am fost informat în timpul investigaţiilor la Direcţia cadre a Ministerului Apărării, atît în anul 1993, cît şi în anul 1994, tuturor originarilor din Republica Moldova care-şi făceau studiile la şcolile militare din Federaţia Rusă şi din alte republici ex-sovietice, le-au fost trimise cereri-invitaţii de a se întoarce la baştină pentru a se încadra în Armata Naţională.
Eforturile depuse de ofiţerii direcţiei nominalizate n-au fost zadarnice: în anul 1993, din cei 185 absolvenţi, originari din Moldova, în Armata Naţională s-au înrolat 107, în anul 1994, din 108 – 62.
Spre deosebire de aceştia, unicul fiu al lui Gheorghe Cara, Vladislav, a fost mobilizat în armata rusă fără a fi cetăţean al acestei ţări, la 1 iunie 1994 de către comisariatul militar din or. Svetloiarsk, regiunea Volgograd a Federaţiei Ruse, unde se afla la lucru împreună cu părinţii.
În vara aceluiaşi an, a susţinut examenele de admitere la o şcoală militară din Sankt-Petersburg, pe care a absolvit-o în vara lui 1999, ca peste cîteva luni, la 25 decembrie, la numai două zile după ce fusese avansat în grad, să-şi piardă viaţa în războiul din Cecenia.
Prin urmare, nici Ministerul Apărării şi nici conducerea R. Moldova nu poartă vreo vină pentru moartea compatrioţilor noştri în Cecenia, deoarece s-a făcut totul pentru a-i aduce acasă vii, dar nu în sicrie de zinc.

Vasile MARTIN